Articolul 14
Art. 14 din LEGE Nr. 55 din 15 iunie 1995 pentru accelerarea procesului de privatizare
- Capitolul 4 Dispoziţii finale
(1) Dacă până la data intrării în vigoare a prezentei legi, la unele dintre societățile comerciale incluse în lista prevăzută la art. 1 alin. (3), procesul de privatizare a fost initiat și este deja concretizat prin contracte de schimb și de vînzare de acțiuni încheiate cu Fondurile Proprietății Private și cu Fondul Proprietății de Stat, acest proces va fi finalizat, pentru acțiunile formind obiectul respectivelor contracte de schimb și de vînzare, potrivit procedurilor stabilite de legea sub imperiul căreia a fost initiat.
(2) Acțiunile deținute de Fondul Proprietății de Stat la societățile comerciale nenominalizate în cadrul programului de privatizare în masa, potrivit art. 1 al prezentei legi, vor putea fi vîndute și prin alte metode stabilite de celelalte reglementări legale în vigoare.
(3) Schimbul și vânzarea de acțiuni la oricare dintre societățile comerciale cu capital de stat, care dețin terenuri a căror situație juridică în privinta proprietății este în curs de clarificare, se vor efectua în limita capitalului social, fără a include valoarea terenurilor pentru care societatea comercială nu deține titlu de proprietate.
(4) După clarificarea situației juridice a terenurilor în cauza, pachetul de acțiuni aferent acestora va fi pus în vînzare sau transferat cu titlu gratuit, după caz.