Articolul 30
Art. 30 din REGULAMENT nr. 2 din 23 februarie 2005 privind ordinul de plată utilizat în operaţiuni de transfer-credit
- Capitolul IV Soluţionarea transferurilor-credit nefinalizate, eronate sau întârziate
- Secţiunea a 3-a Soluţionarea transferurilor-credit finalizate cu întârziere
(1) În cazul în care un transfer-credit este finalizat cu întârziere datorită faptului că o instituție receptoare nu și-a respectat obligațiile conform art. 16 alin. (1) și (2), beneficiarul poate solicita plata unei dobânzi de întârziere, calculată la suma prevăzută în ordinul de plată pentru perioada de întârziere cauzată, pentru această obligație fiind emise instrumente de plată distincte.
(2) Obligația unei instituții receptoare conform alin. (1) poate fi stinsă prin efectuarea plății către instituția receptoare următoare sau direct către beneficiarul ordinului de plată. În cazul în care o instituție receptoare, alta decât instituția destinatară, primește o astfel de sumă, aceasta are obligația să transmită respectiva sumă următoarei instituții receptoare. În cazul în care instituția receptoare este instituția destinatară, aceasta va transmite respectiva sumă beneficiarului.