Începe proba gratuită

LEGEA nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat

Articolul 76

Articolul 76

Art. 76 din LEGEA nr. 51 din 7 iunie 1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat

  1. Capitolul V Asistența judiciară
  2. Secţiunea a 2-a Organizarea activității de acordare a asistenței judiciare

Departamentul de coordonare a asistenței judiciare exercită, în principal, următoarele atribuții:

a) desfășoară conducerea metodologică a activității de acordare a asistenței judiciare;

b) elaborează proiectul de Regulament-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară;

c) propune sau, după caz, avizează, proiecte de protocoale ce se încheie cu autoritățile publice competente în scopul obținerii mijloacelor financiare necesare pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară;

d) organizează Registrul național de asistență judiciară pe baza registrelor întocmite de barouri;

e) organizează și coordonează metodologia de plată a onorariilor pentru asistența judiciară acordată;

f) efectuează controlul asupra asistenței judiciare acordate;

g) elaborează proiecte de acte normative în domeniul asistenței judiciare, pe care le propune Ministerului Justiției în vederea promovării;

h) stabilește, împreună cu Ministerul Justiției, indicii statistici, ține evidența statistică a sistemului de asistență judiciară și analizează informațiile necesare pentru planificarea și coordonarea corectă a sistemului de asistență judiciară;

i) colaborează cu Ministerul Justiției pentru buna funcționare și planificarea, inclusiv din punct de vedere bugetar, a sistemului de asistență judiciară;

j) popularizează sistemul de asistență judiciară;

k) stabilește formularistica utilizată de barouri pentru organizarea activității de asistență judiciară și extrajudiciară, în condițiile legii;

l) reprezintă U.N.B.R. în domeniul asistenței judiciare, în cadrul colaborării internaționale în materie, în condițiile legii sau ale Statutului profesiei de avocat.