Articolul 19
Art. 19 din LEGEA nr. 36 din 12 mai 1995 notarilor publici și a activității notariale
- Capitolul III Organizarea activității notarilor publici
- Secţiunea 1 Organizarea, funcționarea și evidența biroului individual notarial și a societății profesionale notariale
(1) Activitatea notarilor publici se desfășoară în cadrul unui birou notarial, în care pot funcționa unul sau mai mulți notari publici asociați în partidă simplă sau comună, după caz, conform avizului Colegiului director al Camerei, angajați cu studii superioare și personal auxiliar.
(2) Prin asociere, notarul public nu își pierde dreptul la birou notarial individual.
(3) Asocierea și încetarea asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripția aceleiași judecătorii se dispun prin decizie a Colegiului director al Camerei în a cărei rază teritorială se află judecătoria în circumscripția căreia au sediul notarii publici. Asocierea și încetarea asocierii notarilor publici care nu au sediul biroului în circumscripția aceleiași judecătorii se dispun prin ordin al ministrului justiției. Condițiile și procedura privind asocierea, respectiv încetarea asocierii notarilor publici, se stabilesc prin regulamentul de punere în aplicare a prezentei legi*).
Notă
*) A se vedea privind aprobarea de aplicare a , , cu modificările și completările ulterioare.
(4) Asocierea, respectiv încetarea asocierii, produce efecte de la data înregistrării acesteia în Registrul național de evidență a notarilor publici, denumit în continuare RNENP, ținut de Uniune. Certificatul de înregistrare se comunică, de îndată, Ministerului Justiției.