Articolul 3
Art. 3 din ORDIN nr. 511 din 14 februarie 2005 privind separarea fluxurilor de pasageri în porturile din România, în conformitate cu recomandările şi cele mai bune practici cuprinse în catalogul Schengen
La data intrării în vigoare a unui acord, a unei convenții sau înțelegeri bi - sau multilaterale privind eliminarea controalelor la frontieră, pentru introducerea regimului de frontieră internă se vor lua următoarele măsuri:
1. Separarea fluxurilor de pasageri pentru voiajurile interne de cele pentru voiajurile internaționale se va face printr-o infrastructură adecvată, atât la îmbarcare, cât și la debarcare, după cum urmează:
a) la îmbarcare, înainte de posturile de control ale poliției de frontieră și va continua până la urcarea la bordul navei;
b) la debarcare, separarea va continua și după posturile de control ale poliției de frontieră, până în zona publică a terminalului de pasageri.
2. Pentru voiajurile internaționale, controlul persoanelor aflate sub incidența legislației privind frontiera internă se va face la ghișeele speciale, individualizate cu:
a) însemnul drapelului României;
b) emblema Uniunii Europene, cu înscrisul "UE" într-un cerc format din stele;
c) însemnele drapelelor statelor contractante, altele decât statele membre ale Uniunii Europene și România.
3. Ghișeele la care se face controlul pentru cetățenii oricărui stat terț vor purta inscripția "alte state", în limba română și în limbi de circulație internațională.
4. În situația în care trecerea frontierei se efectuează temporar prin alte puncte de trecere portuare care nu sunt deschise traficului internațional de persoane și de mărfuri, solicitantul asigură, după aprobarea deschiderii temporare a punctului de trecere portuar, condiții corespunzătoare de efectuare a controlului pentru trecerea frontierei, respectiv: punerea la dispoziție a spațiilor de lucru și a utilităților, transportul personalului, spații de cazare și indemnizații de deplasare, conform legii.
5. În punctele de trecere portuare prevăzute la pct. 4 nu este obligatoriu să se ia măsuri de separare fizică a fluxurilor de pasageri în conformitate cu prezentul ordin.