Articolul 2
Art. 2 din ORDIN nr. 511 din 14 februarie 2005 privind separarea fluxurilor de pasageri în porturile din România, în conformitate cu recomandările şi cele mai bune practici cuprinse în catalogul Schengen
În sensul prezentului ordin, termenii utilizați au următorul înțeles:
a) port - suprafață delimitată din teritoriul național, situată la malul mării sau al unei căi navigabile, protejată natural sau artificial împotriva valurilor, vânturilor, curenților și ghețurilor, construită și echipată astfel încât să permită, în principal, primirea și adăpostirea navelor, încărcarea, descărcarea, transbordarea, depozitarea mărfurilor, primirea și expedierea acestora cu mijloace de transport, îmbarcarea și debarcarea pasagerilor;
b) frontiera de stat - linia reală sau imaginară care trece, în linie dreaptă, de la un semn de frontieră la un altul ori, acolo unde frontiera nu este marcată în teren cu semne de frontieră, de la un punct de coordonate la altul; la fluviul Dunărea și celelalte ape curgătoare, frontiera de stat este cea stabilită prin acordurile, convențiile și înțelegerile dintre România și statele vecine, cu luarea în considerare a faptului că principiul general acceptat de dreptul internațional fluvial este acela că frontiera trece pe mijlocul șenalului navigabil principal, iar la apele curgătoare nenavigabile, pe la mijlocul pânzei de apă; la Marea Neagră frontiera de stat trece pe la limita exterioară și limitele laterale ale mării teritoriale a României;
c) frontieră internă - porturile maritime și fluviale pentru liniile regulate de pasageri și de mărfuri, care au ca punct de plecare sau ca destinație exclusivă alte porturi de pe teritoriile statelor sau comunităților de state cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controalelor la frontieră, fără escale în porturi din afara teritoriului acestora;
d) frontieră externă - porturile maritime și fluviale, dacă acestea nu reprezintă frontiere interne;
e) regim de frontieră internă în porturi - reglementările cu privire la eliminarea controlului de frontieră în porturile deschise traficului internațional de persoane, pentru cetățenii români și persoanele aparținând statelor sau comunităților de state cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controalelor la frontieră;
f) stat contractant - statul sau comunitatea de state cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controalelor la frontieră și România;
g) stat terț - orice alt stat decât cele cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controalelor la frontieră;
h) voiaj intern - orice voiaj care are ca punct de plecare și/sau ca destinație teritoriul României, precum și orice voiaj care are ca punct de plecare sau ca destinație exclusivă teritoriile statelor sau comunităților de state cu care România a încheiat acorduri, convenții sau alte înțelegeri internaționale privind eliminarea controalelor la frontieră, fără a atinge un port de pe teritoriul unui stat terț.