Articolul 4
Art. 4 din ORDONANTA Nr. 34 din 25 august 1995 privind unele măsuri de reducere şi de reglementare unitară a majorărilor de întârziere pentru neplata la termen a sumelor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, precum şi a primelor de asigurare prin efectul legii
Prevederile articolelor precedente se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și sumelor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, precum și primelor de asigurare prin efectul legii, neachitate până la această dată.
Pentru perioada anterioară, calculul majorărilor de întârziere pentru sumele datorate și neachitate în termen se face conform reglementărilor în vigoare la acea data.