Articolul 36
Art. 36 din DECRET nr. 93 din 16 martie 1984 privind retribuirea în acord global a personalului muncitor din activitatea de construcţii-montaj, prin preluarea lucrărilor în antrepriza
- Capitolul 6 Eliberarea drepturilor de retribuire pentru lucrările contractate în acord global
Băncile finanțatoare eliberează, pe baza documentației prezentate potrivit legii, suma corespunzătoare manoperei aferente gradului de realizare a stadiilor fizice pentru fiecare obiect, parte de obiect complex sau obiectiv contractat în acord global, cu respectarea prevederilor art. 27-29 și 33.
Drepturile privind sporul de vechime neîntreruptă în aceeași unitate, indemnizațiile de concediu, alte sporuri, precum și compensațiile prevăzute în Decretul nr. 46/1982 și premiile pentru realizari deosebite, se acordă integral, în condițiile legii, din avansurile pentru lucrările executate.
Diferențele reținute lunar potrivit art. 27-29 și 33 se eliberează de băncile finanțatoare pe baza proceselor-verbale de terminare și recepție a lucrărilor contractate și a confirmării de către unitatea în cadrul căreia funcționează brigazile și celelalte subunitati a încadrării în consumurile normate de materiale, combustibili și energie; calitatea lucrărilor se confirma de organele Inspecției de stat în construcții.
Pentru centrale, trusturi, întreprinderi-antrepriza și antreprize, eliberarea diferențelor se face pe baza proceselor-verbale de recepție sau de predare-primire a lucrărilor încheiate cu beneficiarul și a îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute în contractul de acord global.