Începe proba gratuită

CIRCULARA Nr. 33 din 4 august 1995 referitoare la modificarea unor reglementări privind ordinul de plată şi cecul

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din CIRCULARA Nr. 33 din 4 august 1995 referitoare la modificarea unor reglementări privind ordinul de plată şi cecul

Începând cu data semnării prezentei circulare, textul privind cecul se modifica și se completează astfel:

2.1. Articolul 3 - Calitatea hirtiei pe care se tipareste cecul - va avea următorul cuprins:

"O mostra de hirtie supusă la probe este considerată în conformitate cu specificățiile din prezentele norme tehnice atunci când valorile înregistrate se afla în limitele specificate mai jos:

3.1. Greutate: 95.0 g/mp +/- (5%), conform ISO 536;

3.2. Grosime: minimum 105 microni, conform ISO 534 (maximum nespecificat);

3.3. Netezimea Bekk: ambele suprafețe minimum 20 sec., maximum 50 sec., conform ISO 8791;

3.4. Permeabilitatea la aer: minimum 27 s/100 ml, metoda Gurley, conform ISO 5636/1;

3.5. Rezistenta interna la rupere: minimum 705 mN în ambele direcții, conform ISO 1974;

3.6. Capacitatea de absorbție a apei: 40-60 g/mp;

3.7. Stralucirea (gradul de albire): 80%, conform ISO 2470;

3.8. Opacitatea: minimum 85%, conform ISO 2471;

3.9. Impuritati admise:

- maximum 250 de puncte pe mp pentru puncte de dimensiuni de maximum 0,1 mm;

- maximum 25 de puncte pe mp pentru puncte de dimensiuni cuprinse între 0,1 mm-0,2 mm;

3.10. Proprietăți de scriere: Hirtia folosită trebuie să facă posibila scrierea cu cerneala sau pasta de pix de culoare albastra sau neagra, care nu se șterge;

3.11. Alte condiții: hârtia trebuie furnizată neteda și fără indoituri; ea nu trebuie să conțină nici un fel de incluziuni și să aibă o calitate satisfăcătoare din punct de vedere al direcției fibrei;

3.12. Condiții de securitate și prevenirea falsificării: pentru a preveni falsificarea cecurilor, societățile bancare au obligația să respecte pentru formularele de cecuri necompletate pe care le furnizează clienților lor, în vederea utilizării de către aceștia, următoarele cerințe minime de securitate:

a) Număr: fiecărui formular de cec trebuie să i se atribuie o combinație de serie și număr distinctă de către societățile bancare. Aceasta combinație trebuie să fie în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României în acest domeniu;

b) Elementele de desen cu o structura bine definită:

- filigran incorporat în hirtie;

- rețea complexa de linii alcatuind un desen aplicat pe ambele fete ale cecului, pe întreaga suprafața sau pe anumite zone (fără a afecta banda alba);

c) Text sau desen în culori fluorescente. Se folosesc cel puțin două culori care pot fi detectate cu detector cu raze ultraviolete;

d) Fibre invizibile cu reflexie albastra, verde sau roșie (densitate medie de 20 fibre +/-5/mp);

e) Tratarea chimica a hirtiei și folosirea la imprimare a unor cerneluri sensibile la apa și la agenți chimici, astfel încât acestea sa determine schimbarea culorii cecului atunci când se incearca alterarea unui înscris de pe cec, în scopul fraudei.

Pentru asigurarea unui nivel mai mare de securitate a cecurilor, se recomanda societăților bancare folosirea următoarelor metode:

f) Element secret de securitate, în funcție de opțiunea fiecărei societăți bancare și cunoscut numai de aceasta;

g) Microtext;

h) Încorporarea unui desen care nu poate fi reprodus prin copiere cu copiatoare alb-negru sau color.

Societățile bancare au obligația sa aleagă compozitia fibrei, astfel încât să respecte criteriile enumerate în art. 3.

Banca Naționala a României și societățile bancare vor urmări ca încorporarea elementelor de securitate sa nu ingreuneze citirea informațiilor conținute ulterior completării acestuia."

2.2 Articolul 4 - Dimensiunile cecului - va avea următorul cuprins:

"Cecul trebuie să aibă dimensiunile următoare:

Lungime: 180 +/- 1 mm;

Latime: 81 +/- 1 mm."

2.3. Articolul 11 - Desenul și redactarea cecului - va avea următorul cuprins:

"Fața (recto) cecului este alcătuită din zone ale căror amplasări, conținut și dimensiuni vor fi realizate în conformitate cu regulile enunțate mai jos și cu anexele nr. 1 a) și nr. 1 b).

În mod convențional, în aceste anexe, fața (recto) cecului a fost împărțită în zone delimitate prin linii groase, în scopul facilitării prezentării. Liniile groase care delimiteaza zonele nu fac parte componenta din formularele de cec.

ZONA 1: alocata pentru elementele de identificare a societăților bancare trase

- zona 1 este întotdeauna plasata în partea superioară a cecului și cuprinde:

11.1. Denumirea și/sau sigla societății bancare trase, tipărite obligatoriu cu caractere ingrosate, de minimum 3 mm înălțime; în partea dreaptă adresa sediului societății bancare trase;

11.2. Seria și numărul cecului, tipărite în centrul cecului, sub denumirea și/sau sigla societății bancare trase;

ZONA 2: alocata pentru date privind conținutul propriu-zis al cecului

- zona 2 este întotdeauna plasata în coltul din stinga sus al cecului, sub zona 1, și cuprinde următoarele înscrisuri și spații de completat:

11.3. Înscrisul "Plătiți în schimbul acestui CEC", sub denumirea și/sau sigla societății bancare trase, aliniat la stânga; cuvintul "CEC" trebuie tipărit cu majuscule, ingrosate, cu caractere de minimum 2,5 mm.

11.4. Înscrisul "stipulat" urmat de un spațiu marcat prin linie punctata, de minimum 75 mm lungime, necesar completării mențiunilor facultative ale cecului;

11.5. Spațiu pentru suma exprimată în litere, pozitionat sub înscrisul "stipulat" și delimitat prin doua dreptunghiuri imprimate în contrast slab; lățimea dreptunghiurilor este de minimum 4 mm, lungimea este de minimum 80 mm, având un spațiu de minimum 2,5 mm între ele; în spațiul dintre cele 2 dreptunghiuri se tipareste înscrisul "(în litere)";

11.6. Înscrisul "lui" urmat de spațiu marcat prin linie punctata, de minimum 50 mm lungime, necesar completării numelui sau denumirii beneficiarului plății, este tipărit sub al doilea dreptunghi alocat completării cu suma în litere și este urmat de înscrisul "sau la ordinului sau".

ZONA 3: alocata pentru elementele de identificare a unității bancare unde plata trebuie facuta

- zona 3 este plasata sub zona 2 și cuprinde următoarele înscrisuri pretiparite cu ocazia primirii de către clientul unității bancare a formularelor de cec:

11.7. Spațiu marcat prin chenar cu linie continua, cu lățimea de maximum 20 mm și lungimea de minimum 45 mm; în partea superioară se afla înscrisul "Plătibil la". Denumirea unității bancare trase și adresa acesteia sunt tipărite în interior, în momentul în care tragatorul primește carnetul de cecuri de la unitatea bancară al carei client este. În partea inferioară, între paranteze, se afla înscrisul "(denumirea și adresa unității bancare trase)".

În cazul cecului barat: spațiu marcat prin chenar cu linie continua, cu lățimea de maximum 7 mm și lungimea de minimum 30 mm; în partea superioară se afla înscrisul "Compensabil la".

Distanta dintre spații care conțin înscrisurile "Plătibil la" și "Compensabil la" este de minimum 3 mm.

ZONA 4: alocata pentru date privind elementele de identificare a cecului

- zona 4 este întotdeauna plasata în coltul din dreapta sus al cecului, sub zona 1, și cuprinde următoarele înscrisuri și spații de completat:

11.8. Înscrisul "emis la" urmat atât de un spațiu marcat prin linie punctata, de minimum 35 mm lungime, necesar completării localității unde a fost emis cecul, cît și de un spațiu marcat special, necesar completării zilei, lunii și anului emiterii. Sub aceste spații sunt tipărite, între paranteze, indicațiile: "(localitatea)" și "(data)".

ZONA 5: alocata pentru elementele de identificare a sumei

- zona 5 este întotdeauna plasata sub zona 4 și cuprinde următoarele înscrisuri și spații de completat:

11.9. Înscrisul "suma de" urmat de un dreptunghi cu lungimea de minimum 10 mm și lățimea de minimum 5 mm, destinat înscrierii monedei și de un marcaj special necesar completării sumei în cifre. Pentru spațiul alocat înscrierii sumei în cifre sunt prevăzute separatoare de ordin de mărime și separator de cifre zecimale. Suma trebuie aliniata la dreapta, iar spațiile rămase necompletate se completează de tragator cu asteriscuri în vederea evitării fraudelor. Sub aceste spații sunt tipărite indicațiile: "(moneda)" și, respectiv, "(în cifre)". Dimensiunea acestor spații speciale sunt cele cuprinse în anexa nr. 1c).

ZONA 6: alocata pentru elementele de identificare a tragatorului

- zona 6 este întotdeauna plasata sub zona 5 și cuprinde următoarele înscrisuri și spații de completat:

11.10. Doua spații marcate prin linie punctata de maximum 80 mm lungime, necesare completării numelui sau denumirii și adresei tragatorului, în dreapta cecului, sub suma în cifre. Numele sau denumirea tragatorului și adresa acestuia sunt tipărite în momentul în care tragatorul primește carnetul de cecuri de la unitatea bancară al carei client este.

În cazul cecului barat cele doua spații marcate prin linie punctata necesare completării numelui sau denumirii și adresei tragatorului au dimensiunile de maximum 80 mm și, respectiv, 50 mm lungime;

11.11. Înscrisul "Cod fiscal" este tipărit sub numele sau denumirea și adresa tragatorului și este urmat de un dreptunghi imprimat într-un contrast slab, cu lungimea de minimum 30 mm și lățimea de minimum 5 mm, necesar completării codului fiscal al tragatorului;

11.12. Spațiu marcat prin linie continua, de minimum 30 mm lungime, sub care se afla înscrisul "Semnatura tragatorului". În dreapta acestui spațiu se afla înscrisul "L.S.".

Aceste spații trebuie să fie libere de orice tiparituri care ar putea influența claritatea semnăturii sau a ștampilei.

Deasupra liniei care separa banda alba de restul formularului de cec este tipărit înscrisul: "Va rugăm ca aceasta porțiune sa nu fie scrisă sau stampilata." Acest înscris este încadrat de doua sageti cu virful orientat în jos.

ZONELE 7 și 8 sunt reprezentate de banda alba

Până în momentul în care completarea liniei codurilor, precum și citirea cu dispozitive de citire automată vor fi posibile, în aceasta banda vor fi tipărite următoarele spații speciale în vederea completării cu informații referitoare la:

a) numărul contului beneficiarului, unitatea societății bancare unde acesta are deschis contul și codul acesteia; aceste spații vor fi completate de clientul beneficiar, ultimul posesor al cecului, în cazul în care plata se va primi într-un cont bancar;

b) numărul contului tragatorului și codul unității bancare trase; aceste date sunt înscrise în momentul în care tragatorul primește carnetul de cecuri de la unitatea bancară al carei client este, prin tipărire sau ștampila aplicată citeț;

11.13. Înscrisul "Cont nr." urmat de un spațiu marcat prin linie punctata cu o lungime de minimum 40 mm, necesar completării numărului contului bancar al beneficiarului (ultimul posesor) al cecului;

11.14. Înscrisul "Deschis la" urmat de un spațiu marcat prin linie punctata cu o lungime de minimum 30 mm, necesar completării denumirii unității bancare unde ultimul posesor își are deschis contul;

11.15. Înscrisul "Cod" urmat de un spațiu marcat prin linie punctata, cu o lungime de minimum 40 mm, necesar completării codului unității bancare unde ultimul posesor își are deschis contul.

În partea dreaptă a benzii albe a cecului se găsesc următoarele înscrisuri tipărite cu ocazia preluării de către tragator a formularelor de cec de la unitatea bancară;

11.16. Înscrisul "Cont nr." urmat de un spațiu marcat prin linie punctata, cu o lungime de minimum 40 mm, necesar completării numărului contului tragatorului din care urmează să se facă plata;

11.17. Înscrisul "Cod" urmat de un spațiu marcat prin linie punctata, cu o lungime de minimum 40 mm, necesar completării codului unității bancare unde contul tragatorului este deschis, unitatea bancară a carei denumire se găsește în zona 3;

Spatele (versoul) cecului este alcătuit, în mod obligatoriu, din 2 zone identice ca dimensiuni și conținut, precum și din zona alocata benzii albe și zona 3 libera de orice tiparituri, ale căror amplasări, conținut și dimensiuni vor fi realizate în conformitate cu regulile enunțate mai jos și cu anexa nr. 2.

ZONELE 1 și 2 ale spatelui (versoul) cecului sunt delimitate între ele de linii continue de 0,5 mm și cuprind următoarele înscrisuri și spații de completat, aliniate la stânga zonelor

11.18. Înscrisul "GIRANT", tipărit cu majuscule, ingrosat, urmat de un spațiu marcat prin doua linii punctate de minimum 30 mm și, respectiv, minimum 50 mm lungime, destinat completării numelui sau denumirii girantului;

11.19. Înscrisul "Girat către" urmat de un spațiu marcat prin doua linii punctate de minimum 30 mm și, respectiv, minimum 50 mm lungime, destinat completării numelui sau denumirii girantului;

11.20. Înscrisul "Data" urmat de un spațiu marcat prin linie punctata de maximum 30 mm lungime, destinat completării zilei, lunii și anului efectuării operațiunii de girare;

11.21. Spațiu marcat prin linie continua, de maximum 30 mm lungime, sub care se afla înscrisul "Semnatura girant". În dreapta acestui spațiu se afla înscrisul "L.S.";

11.22. În cazul cecului de numerar, ZONA 2 va fi libera de orice înscris privind operațiunea de girare.

În zona 2 și spațiul de 16x60 mm din zona 4 aflat dedesubtul zonei 2 de pe versoul cecului simplu vor fi înscrise următoarele mențiuni: "scopul plății", "sumele parțiale", "sume totale", "codul operațiunilor cu numerar" și "total".

ZONA 3: alocata înscrierii de către societatea bancară trasa și beneficiarul cecului a informațiilor și datelor privind plata și, respectiv, încasarea cecului, precum și modalitatii prin care aceste operațiuni au fost efectuate (încasare în numerar sau în cont)

11.23. În cazul operațiunilor cu numerar efectuate prin cec, pe versoul filei de cec simplu în zona 3 și spațiul de 16x120 mm din zona 4 aflat dedesubtul zonei 3 vor fi înscrise în mod obligatoriu mențiuni având următoarele denumiri:

- identificarea beneficiarului numerarului: act identitate, serie, număr, emis de, data și semnatura autorizata a beneficiarului;

- "VERIFICAT", data verificării și L.S./S.S. a referentului de la grupa operativă;

- "ACHITAT", data și L.S./S.S. casierului.

În mod obligatoriu se va menționa monetarul pe versoul filei de cec.

Denumirea mențiunilor poate fi întreaga sau prescurtata, astfel încât pe spațiul rezervat să poată fi înscrisă informația specifică cerută de denumirea acestor mențiuni.

Pentru uniformizare, până la tipărire se recomanda înscrierea denumirii mențiunilor prin aplicarea de către unitatea bancară unde se eliberează numerarul pe versoul formularului filei de cec simplu a ștampilei din anexa nr. 2a), pentru a cuprinde informația ca în anexa nr. 2b) la prezentele norme tehnice.

La completarea mențiunilor, beneficiarul numerarului este identificat printr-o persoană fizica.

Deasupra liniei care separa banda alba de restul formularului de cec este tipărit înscrisul: "Va rugăm ca aceasta porțiune sa nu fie scrisă sau stampilata". Acest înscris este încadrat de doua sageti cu virful orientat în jos.

În cazul cecului de numerar, ZONA 4 va putea fi utilizata în prelungirea zonelor 2 și 3 pentru înscrierea mențiunilor descrise la pct. 11.22 și 11.23.

ZONA 4: alocata benzii albe, în partea inferioară a cecului, pe toată lungimea cecului, pe o latime de 16 mm de la marginea inferioară."

2.4. Articolul 15 - Cecul barat special - va avea următorul cuprins:

"Cecul barat special respecta toate condițiile cecului cu barare generală, având înscrisă între cele doua linii paralele denumirea societății bancare care urmează sa încaseze plata.

Rubrica "Deschis la" de pe banda alba se va completa cu asteriscuri."

2.5. Anexa nr. 1b) se înlocuiește cu anexa nr. 3 la prezenta circulara.

Dispoziții finale și tranzitorii

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.