Începe proba gratuită

ORDONANTA Nr. 29 din 18 august 1995 privind plata drepturilor cuvenite salariaţilor din administraţia publică, alte unităţi bugetare şi din regiile autonome cu specific deosebit, pentru concediul de odihnă neefectuat

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din ORDONANTA Nr. 29 din 18 august 1995 privind plata drepturilor cuvenite salariaţilor din administraţia publică, alte unităţi bugetare şi din regiile autonome cu specific deosebit, pentru concediul de odihnă neefectuat

Compensarea prevăzută la art. 1 se acordă salariaților care nu au putut efectua concediul de odihnă programat sau reprogramat, în următoarele situații:

a) s-au aflat în concediu medical sau în concediu de maternitate;

b) dacă, din motive întemeiate, prezenta lor în cadrul unității a fost necesară pentru asigurarea funcționarii normale a serviciului. Menținerea la serviciu se poate face prin dispoziția scrisă a conducerii unității, cu acordul ordonatorului principal de credite bugetare. În cazul ministrilor de stat, al ministrilor și al altor conducatori ai instituțiilor administrației publice centrale, menținerea la serviciu se poate face numai prin dispoziția scrisă a primului-ministru, iar în cazul secretarilor de stat, al subsecretarilor de stat și al altor persoane cu funcții asimilate acestora, prin dispoziția scrisă a ministrilor sau, după caz, a altor ordonatori principali de credite bugetare;

c) salariatul este chemat sa îndeplinească îndatoriri publice;

d) salariatul este chemat sa satisfacă obligații militare, altele decît serviciul militar în termen;

e) salariatul urmează sau trebuie să urmeze un curs de calificare, recalificare, perfecționare sau specializare, în țara ori străinătate;

f) salariatul are recomandare medicală pentru a urma un tratament într-o stațiune balneoclimaterica;

g) salariata se afla în concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârsta de până la 1 an.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.