Începe proba gratuită

ORDONANŢĂ nr. 10 din 21 ianuarie 2005 privind reglementarea unor măsuri financiare

Articolul 7

Articolul 7

Art. 7 din ORDONANŢĂ nr. 10 din 21 ianuarie 2005 privind reglementarea unor măsuri financiare

  1. Capitolul I Reglementări ale unor operaţiuni financiare
  2. Secţiunea a 5-a Reglementări privind sprijinul acordat producătorilor agricoli în vederea efectuării lucrărilor prevăzute în programele campaniilor agricole anuale

(1) În înțelesul prezentei ordonanțe, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, sunt:

a) proprietarii de terenuri agricole pe care le exploatează individual;

b) crescătorii de animale și/sau de păsări;

c) societățile agricole cu personalitate juridică constituite potrivit privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și asociațiile familiale;

d) societățile comerciale cu profil agricol;

e) arendașii care au încheiat contracte de arendare în condițiile prevăzute de , cu modificările și completările ulterioare, precum și concesionarii de terenuri agricole;

f) institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare și învățământ cu profil agricol, precum și unitățile de cult.

(2) Lucrările agricole mecanizate pentru care se acordă sprijin financiar pentru achiziționarea de motorină sunt:

a) lucrările aferente pregătirii terenurilor, înființarea culturilor, întreținerea și recoltarea culturilor, inclusiv eliberarea terenurilor;

b) lucrările tehnologice din fermele zootehnice.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.