Începe proba gratuită

ORDIN nr. 39 din 17 ianuarie 2005 privind constituirea şi atribuţiile Comisiei fiscale centrale

Articolul 7

Articolul 7

Art. 7 din ORDIN nr. 39 din 17 ianuarie 2005 privind constituirea şi atribuţiile Comisiei fiscale centrale

(1) Comisia se întrunește cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie, după cum urmează:

a) Comisia se poate întruni și poate adopta decizii/soluții fiscale individuale anticipate în prezența tuturor membrilor acesteia;

b) în cazul soluționării unor conflicte de competență ce privesc bugetele locale, Comisia se poate întruni și poate adopta decizii în prezența tuturor membrilor acesteia și a tuturor reprezentanților desemnați potrivit art. 4 alin. (3).

(2) Deciziile și soluțiile fiscale individuale anticipate se adoptă cu votul a cel puțin 9 membri.

(3) La lucrările Comisiei pot fi invitați să participe fără drept de vot specialiști din cadrul direcțiilor de specialitate, precum și coordonatorul grupului de lucru, în cazul în care Comisia analizează o cerere pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate.

(4) Comisia analizează notele de prezentare și soluțiile propuse, înscrise pe ordinea de zi, și adoptă prin decizii soluții unitare de aplicare a prevederilor legale sau, după caz, respinge soluțiile propuse, dacă acestea contravin prevederilor legale ori dacă nu sunt de competența Comisiei, în sensul art. 2 alin. (1).

(5) Comisia nu soluționează probleme punctuale care nu presupun adoptarea unor soluții unitare general aplicabile de către toți agenții economici, acestea rezolvându-se potrivit atribuțiilor direcțiilor, prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Finanțelor Publice, și potrivit legislației specifice.

(6) În cazul în care Comisia a fost învestită cu o cerere pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate, aceasta va analiza nota de prezentare și va adopta soluția propusă de grupul de lucru sau va respinge motivat cererea.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.