Articolul 12
Art. 12 din ORDONANTA Nr. 26 din 18 august 1995 privind impozitul pe dividende
Funcționarii publici din cadrul unităților fiscale, inclusiv persoanele care nu mai dețin aceasta calitate, sunt obligați sa păstreze secretul asupra informațiilor pe care le dețin, urmare exercitării atribuțiilor de serviciu.
Informațiile referitoare la o persoană fizica sau juridică în legătură cu dividendele și impozitul pe dividende pot fi transmise numai:
a) altor autorități cu atribuții fiscale, în scopul realizării unor obligații ce decurg din aplicarea unei legi fiscale;
b) autorităților fiscale ale altei tari în baza unei convenții pentru evitarea dublei impuneri;
c) autorităților judiciare competente potrivit legii.
Persoana care primește informații fiscale, conform alineatului anterior, este obligată sa păstreze secretul asupra informațiilor primite.
Informația referitoare la o persoană fizica sau juridică constituie secret profesional și poate fi transmisă și unei alte persoane fizice sau juridice numai cu consimțământul scris al acesteia.