Începe proba gratuită

ORDONANTA Nr. 25 din 11 august 1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare

Articolul 24

Articolul 24

Art. 24 din ORDONANTA Nr. 25 din 11 august 1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare

  1. Capitolul 5 Dispoziţii finale

(1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, unitățile de cercetare-dezvoltare, care în prezent funcționează potrivit pentru modificarea Hotărârii Guvernului ne. 1.284/1990 privind unele măsuri de organizare și finanțare a unităților de cercetare-dezvoltare, se vor reorganiza ca institute naționale de cercetare-dezvoltare sau ca societăți comerciale.

(2) Profitul net realizat în anii precedenti de către unitățile prevăzute la alin. (1), inclusiv cel aferent anului 1994, reflectat în bilanțul contabil la 31 decembrie 1994, va fi utilizat în scopul realizării unor lucrări de investiții și dotări necesare unităților respective.

(3) Începând cu anul 1995, până la reorganizarea unităților prevăzute la alin. (1), repartizarea profitului net se va face potrivit reglementărilor care se aplică regiilor autonome.