Articolul 16
Art. 16 din ORDONANTA Nr. 25 din 11 august 1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare
- Capitolul 3 Institute naţionale de cercetare-dezvoltare
(1) Unitățile de cercetare-dezvoltare existente, cu excepția celor privatizate, indiferent de forma de organizare, se pot reorganiza, prin hotărâri ale Guvernului, în institute naționale de cercetare-dezvoltare, conform prezentei ordonanțe.
(2) Reorganizarea unităților prevăzute la alin. (1) în institutele naționale de cercetare-dezvoltare se face în urma evaluării efectuate de către Ministerul Cercetării și Tehnologiei împreună cu organul administrației publice centrale sau locale, coordonator din domeniul de activitate al unității, pe baza metodologiei prevăzute la art. 18.
(3) Fondul Proprietății de Stat va asigura, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, compensarea cotei-părți de 30% din capitalul social al societăților comerciale care se reorganizează, cuvenită fondurilor proprietății private.