Articolul 12
Art. 12 din LEGE nr. 20 din 13 decembrie 1984 privind tipizarea şi standardizarea produselor, construcţiilor şi tehnologiilor, normarea tehnica a consumurilor materiale şi energetice, ridicarea calităţii şi nivelului tehnic al produselor
- Capitolul 3 Standardizarea
Pentru ridicarea permanenta a parametrilor tehnici și calitativi ai produselor și a gradului lor de competitivitate la nivelul celor mai bune realizari obținute pe plan național și internațional, în întreaga economie se aplică standarde care conțin prescripții, reguli și metode în scopul generalizarii și folosirii unitare de soluții optime în domeniul producției materiale și în alte domenii.
Standardizarea trebuie să conducă la:
a) perfecționarea activității de conceptie și proiectare, folosirea optima a capacităților de producție, buna organizare a producției și muncii, economisirea mijloacelor materiale, creșterea productivitatii muncii, promovarea larga a progresului tehnico-științific în economia naționala;
b) stabilirea de condiții tehnice de calitate, constructive, functionale și de fiabilitate, de metode de analiza, încercări și control calitativ la nivelul celor mai bune realizari obținute în țara și în străinătate;
c) valorificarea superioară a resurselor materiale și energetice prin ridicarea performantelor aparatelor, mașinilor, utilajelor și instalațiilor tehnologice, ale tuturor produselor;
d) utilizarea de noi materiale care să înlocuiască materialele scumpe și din import;
e) recuperarea și valorificarea superioară a resurselor materiale și energetice refolosibile;
f) stabilirea de parametri tehnico-funcționali și de metode de verificare în concordanta cu prevederile din documentele internaționale de standardizare și cu cerințele dezvoltării activității de comerț exterior și cooperare economică și tehnica internationala;