Articolul 9
Art. 9 din HOTĂRÂRE nr. 2.336 din 14 decembrie 2004 pentru aplicarea de către Serviciul Român de Informaţii a prevederilor Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare
- Anexa 2
(1) Unitățile care dețin în evidențele contabile locuințe de serviciu pentru care s-a aprobat vânzarea, potrivit prezentelor norme metodologice, sunt abilitate să le vândă în condițiile legii, pe bază de contract de vânzare-cumpărare încheiat cu titularul contractului de închiriere a locuinței de serviciu.
(2) În obiectul contractului de vânzare-cumpărare se va include și cota-parte indiviză din imobil, stabilită potrivit prevederilor legale.
(3) Prin contractul de vânzare-cumpărare se va prevedea dreptul cumpărătorului de a achita ratele cu anticipație.