Începe proba gratuită

ORDIN nr. 892 din 22 decembrie 2004 privind deschiderea unor contingente tarifare la importul în România al unor produse agricole originare din Uniunea Europeană (UE) şi modul de administrare a acestor contingente în anul 2005

Articolul 7

Articolul 7

Art. 7 din ORDIN nr. 892 din 22 decembrie 2004 privind deschiderea unor contingente tarifare la importul în România al unor produse agricole originare din Uniunea Europeană (UE) şi modul de administrare a acestor contingente în anul 2005

(1) Operatorii economici cărora li s-au eliberat certificate de import vor trebui să facă dovada efectuării importului, prezentând în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării valabilității certificatului de import documentația necesară, în fotocopie lizibilă, din care să rezulte cantitățile importate aferente certificatului respectiv (certificatul de import vizat de biroul vamal și declarațiile vamale de import aferente).

(2) Numărul, data eliberării și termenul de valabilitate înscrise în certificatul de import se menționează în mod obligatoriu de către operatorii economici în borderoul documentelor anexate declarației vamale în detaliu.

(3) Operatorii economici vor transmite la Registratura Direcției Generale Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului documentele care fac dovada efectuării importului.

(4) în cazul în care, din diferite motive, certificatele de import nu sunt utilizate în termenul de valabilitate, acestea vor fi restituite Direcției Generale Politici Comerciale din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, prin registratură, în termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării valabilității.

(5) Nerestituirea la timp a certificatelor de import neutilizate conform prevederilor de la alin. (4) conduce automat la pierderea dreptului operatorilor economici respectivi de a beneficia ulterior, în cursul anului 2005, de alocarea de noi cote în conformitate cu prezentul ordin.