Articolul 7
Art. 7 din NORME nr. 15 din 20 decembrie 2004 privind principiile supravegherii pe baza consolidata a instituţiilor de credit
- Capitolul III Perimetrul de consolidare prudentiala
(1) O instituție de credit, o instituție financiară sau o societate prestatoare de servicii auxiliare sau conexe, care este filiala ori în care se deține o participație, nu va fi inclusă în perimetrul de consolidare prudentiala în următoarele situații:
a) entitatea este situata pe teritoriul unei tari unde exista impedimente legale pentru transmiterea informațiilor necesare realizării supravegherii pe baza consolidata;
b) în opinia Băncii Naționale a României, includerea entitatii nu prezintă relevanta pentru supravegherea pe baza consolidata a instituțiilor de credit. O entitate nu va fi inclusă în perimetrul de consolidare prudentiala dacă totalul sau bilantier este mai mic decât minimul dintre echivalentul a 10 milioane euro și 1% din totalul bilantier al societății-mama sau al societății care deține participația în entitatea respectiva. Dacă mai multe entități îndeplinesc criteriile menționate, acestea trebuie incluse în consolidare dacă, luate împreună, în opinia Băncii Naționale a României, prezintă relevanta în raport cu obiectivele supravegherii instituțiilor de credit;
c) în opinia Băncii Naționale a României, consolidarea situației financiare a entitatii respective ar fi inadecvata sau ar induce în eroare în raport cu obiectivele supravegherii instituțiilor de credit.
(2) Pentru excluderea unei entități din perimetrul de consolidare prudentiala la inițiativa instituției de credit este necesară aprobarea Băncii Naționale a României.