Articolul 17
Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea și aderarea
Art. 17 din LEGE nr. 585 din 15 decembrie 2004 pentru aderarea la Convenţia internaţională din 2001 privind controlul sistemelor antivegetative dăunătoare utilizate la nave, adoptată la Conferinţa Organizaţiei Maritime Internaţionale la Londra la 5 octombrie 2001
(1) Prezenta convenție trebuie să fie deschisă pentru semnare de către orice stat, la sediul Organizației, începând cu 1 februarie 2002 și până la 31 decembrie 2002, și trebuie să rămână apoi deschisă pentru aderare oricărei părți.
(2) Statele pot deveni părți la prezenta convenție prin:
a) semnare fără rezervă în ceea ce privește ratificarea, acceptarea sau aprobarea; sau
b) semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau
c) aderare.
(3) Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea trebuie să fie efectuată prin depunerea unui instrument în acest scop la secretarul general.
(4) Dacă un stat posedă două sau mai multe unități teritoriale în care sunt aplicabile diferite sisteme legislative în legătură cu problemele vizate de prezenta convenție, acel stat poate, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, să declare că prezenta convenție trebuie să se aplice tuturor unităților sale teritoriale sau numai uneia ori mai multora dintre acestea și poate modifica această declarație prin prezentarea oricând a unei alte declarații.
(5) Orice declarație de acest fel trebuie să fie notificată secretarului general și trebuie să precizeze în mod expres unitățile teritoriale în care se aplică prezenta convenție.