Articolul 27
Art. 27 din DECRET nr. 477 din 26 decembrie 1983 privind paza bunurilor
- Capitolul 5 Paza obsteasca în comune, sate şi unele localităţi componente ale municipiilor şi oraşelor
Obligația de a executa paza obsteasca se îndeplinește prin prestarea efectivă a pazei.
Adunarea locuitorilor poate aproba unor persoane sa plătească contravaloarea în bani a obligației de a presta paza.
Sumele stabilite de adunarea locuitorilor drept contribuție, pentru persoanele care nu prezintă încredere să efectueze paza sau cărora li s-a aprobat, potrivit alin. 2, sa nu presteze efectiv aceasta activitate, vor fi folosite pentru plata persoanelor care efectuează paza în locul lor și se încasează prin organele financiare ale comitetelor sau birourilor executive ale consiliilor populare. În cazul în care sumele nu sînt achitate în termen de 30 de zile de la data hotărîrii adunării locuitorilor, acestea se urmăresc și se executa pe baza deciziei comitetului sau biroului executiv al consiliului popular, care constituie titlu executor.
Comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare stabilesc persoanele care prestează paza în locul celor prevăzute la alin. 2 și la art. 26 alin. 1 și retributia cuvenită potrivit hotărîrii adunării locuitorilor.
Paznicii obștești poarta un însemn distinctiv în timpul executării pazei.
Instruirea și controlul persoanelor care executa paza obsteasca se asigura de către comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare, cu concursul de specialitate al organului local al Ministerului de Interne.