Articolul 5
Art. 5 din ORDONANTA Nr. 15 din 21 iulie 1995 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul de dezvoltare a utilităţilor municipale, în valoare de 28 milioane dolari S.U.A., semnat la Londra la 9 aprilie 1995
Regiile autonome beneficiare ale împrumutului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare vor deschide și vor alimenta anual, până la rambursarea integrală a împrumutului extern și a celorlalte obligații care decurg din acesta, un cont de rezerva, care va fi utilizat pentru dezvoltarea, întreținerea și înlocuirea mijloacelor fixe, precum și pentru acoperirea serviciului datoriei externe aferente împrumutului acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Regiile autonome vor alimenta contul de rezerva cu sume cel puțin egale cu cele provenind din amortizare, vânzarea și valorificarea mijloacelor fixe și din partea din profit net care, potrivit legii, este destinată întreținerii, înlocuirii și dezvoltării mijloacelor fixe.
Consiliile locale și consiliile județene incluse în Proiectul de dezvoltare a utilităților municipale vor alimenta contul de rezerva cu sume provenite din alocații de la bugetele locale sau județene, după caz, de valoare cel puțin egala cu vărsămintele din profitul net efectuate și cu impozitul pe profit plătit de regiile autonome către bugetele locale sau județene.