Începe proba gratuită

DECRET nr. 1.164 din 15 decembrie 2004 privind acordarea unor graţieri individuale

Articolul 2

Articolul 2

Art. 2 din DECRET nr. 1.164 din 15 decembrie 2004 privind acordarea unor graţieri individuale

Se grațiază restul rămas neexecutat din pedeapsa cu închisoarea aplicată următorilor:

- Abubaker Mergan Călin Mergan, născut la 16 martie 1985 în municipiul București, fiul lui Mohamed și Ana, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 471/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București și Sentința penală nr. 840/2004 a Judecătoriei Sectorului 6 București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 712/2004 a Tribunalului București;

- Acatrinei Valentino, născut la 2 decembrie 1947 în localitatea Brașov, județul Brașov, fiul lui Mello și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 49/2002 a Curții Supreme de Justiție, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 311/2003 a Curții Supreme de Justiție;

- Antoneag Victor, născut la 5 februarie 1960 în localitatea Liteni, județul Suceava, fiul lui Dumitru și Elena, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 389/2004 a Judecătoriei Suceava;

- Bucur Petrică, născut la 23 iulie 1953 în localitatea Stăncuța, județul Brăila, fiul lui Sandu și Alecsandrina, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 532/2001 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 177/2002 a Curții de Apel Constanța;

- Barbu Vasile, născut la 10 mai 1981 în localitatea Băneasa, județul Constanța, fiul lui Constantin și Petruța, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 2.115/2003 a Judecătoriei Medgidia, prin care se revocă și suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 1.128/2001 a Judecătoriei Medgidia, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 152/2004 a Curții de Apel Constanța;

- Băcilă Violeta Valerica, născută la 17 decembrie 1970 în localitatea Mărgineni, județul Bacău, fiica lui Dumitru și Elena, condamnată la închisoare prin Sentința penală nr. 229/2002 a Tribunalului Brăila, definitivă prin Decizia penală nr. 2.485/2003 a Curții Supreme de Justiție;

- Bărbulescu Dănuț, născut la 25 aprilie 1961 în localitatea Buzău, județul Buzău, fiul lui Mihai și Veronica, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 70/2002 a Tribunalului Buzău;

- Buruiană Marin, născut la 22 mai 1958 în municipiul București, fiul lui Stan și Alexandrina, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 1.220/2000 a Judecătoriei Sectorului 6 București;

- Buzea Constantin, născut la 13 august 1959 în localitatea Drajna de Jos, județul Prahova, fiul lui Ion și Octavia, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 184/2004 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin Decizia penală nr. 484/2004 a Tribunalului Prahova;

- Bușe Vasile, născut la 18 decembrie 1938 în localitatea Timișoara, județul Timiș, fiul lui Ilie și Elisabeta, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 291/2003 a Judecătoriei Sectorului 4 București, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 1.969/2004 a Curții de Apel București;

- Burcă Aurica (fostă Scarlat), născută la 23 martie 1979 în localitatea Buzău, județul Buzău, fiica lui Niculai și Elena, condamnată la închisoare prin Sentința penală nr. 289/2000 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3.737/2001 a Curții Supreme de Justiție;

- Crețu Antoaneta, născută la 5 martie 1954 în localitatea Focșani, județul Vrancea, fiica lui Ion și Alecsandrina, condamnată la închisoare prin Sentința penală nr. 392/2002 a Tribunalului Vrancea, definitivă prin Decizia penală nr. 191/A/2003 a Curții de Apel Galați;

- Corpodeanu Ioan, născut la 3 octombrie 1944 în localitatea Orăștie, județul Hunedoara, fiul lui Ion și Teodora, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 6/1991 a Curții Supreme de Justiție - Secția militară, definitivă prin Decizia penală nr. 30/1997 a Curții Supreme de Justiție;

- Cozma Miron, născut la 25 august 1954 în localitatea Derna, județul Bihor, fiul lui George și Ana, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 8/1998 a Curții de Apel București, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 486/1999 a Curții Supreme de Justiție și prin Sentința penală nr. 1.574/2002 a Judecătoriei Sectorului 5 București, modificată, definitivă prin Decizia penală nr. 776/2004 a Curții de Apel București;

- Chetreanu Neculai, născut la 20 februarie 1960 în localitatea Borlești, județul Neamț, fiul lui Constantin și Agurița, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 4.362/2003 a Judecătoriei Târgu Jiu;

- Dragomir Iulian, născut la 14 februarie 1955 în localitatea Ștefan cel Mare, județul Olt, fiul lui Ion și Ioana, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 102/2003 a Judecătoriei Corabia;

- Dragomir Gabriel Cristian, născut la 21 octombrie 1987 în localitatea Jilava, județul Ilfov, fiul lui Ștefan și Rodica, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 177/2004 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin Decizia penală nr. 836/2004 a Tribunalului București;

- Focea Georgeta, născută la 23 mai 1963 în localitatea Brăila, județul Brăila, fiica lui Gheorghe și Elena, condamnată la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 1.172/2004 a Judecătoriei Brăila;

- Florescu Marin, născut la 31 iulie 1960 în localitatea Balș, județul Olt, fiul lui Petre și Ileana, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 927/2003 a Judecătoriei Petroșani, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 499/2004 a Curții de Apel Alba Iulia;

- Gal Ferenc Csaba, născut la 14 iunie 1976 în localitatea Ditrău, județul Harghita, fiul lui Iosif și Erzsebet, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 159/2004 a Judecătoriei Gheorgheni;

- Ghindea Ioan, născut la 13 august 1953 în localitatea Făgăraș, județul Brașov, fiul lui Ioan și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 232/2003 a Tribunalului Alba, definitivă prin Decizia penală nr. 1.925/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- Grasian Rusalina, născută la 11 decembrie 1937 în localitatea Petrilaca de Mureș, județul Mureș, fiica lui Covaciu și Marișca, condamnată la închisoare prin Sentința penală nr. 185/2003 a Tribunalului Mureș, definitivă prin Decizia penală nr. 884/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- Grigoriță Horia Ioan, născut la 14 septembrie 1967 în localitatea Hunedoara, județul Hunedoara, fiul lui Gheorghe și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 2.977/2002 a Judecătoriei Timișoara, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 947/2004 a Curții de Apel Timișoara;

- Isac Petre, născut la 4 noiembrie 1964 în localitatea Mușătești, județul Argeș, fiul lui Ion și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 1.052/2002 a Tribunalului București, modificată, definitivă prin Decizia penală nr. 4.963/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contopită cu pedeapsa aplicată prin Sentința penală nr. 1.028/2003 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 6.672/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, avându-se în vedere sentințele penale nr. 1.552/2000 și nr. 962/2001 ale Judecătoriei Pitești;

- Marica Mihai Octavian, născut la 15 mai 1984 în localitatea Ploiești, județul Prahova, fiul lui Ion și Marcela, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 1.427/2003 a Judecătoriei Târgu Jiu;

- Măslină Florin, născut la 3 mai 1969 în localitatea Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, fiul lui Nicolae și Tița, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 2.533/2004 a Judecătoriei Ploiești;

- Maximiuc Vasile, născut la 15 decembrie 1966 în localitatea Stroiești, județul Suceava, fiul lui Gheorghe și Elisaveta, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 217/2004 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 412/2004 a Tribunalului Suceava;

- Mihai Biriță, născut la 11 septembrie 1981 în localitatea Sibiu, județul Sibiu, fiul lui natural și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 23/2004 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 105/A/2004 a Curții de Apel Alba;

- Motoroiu Ion, născut la 25 februarie 1956 în localitatea Breaza, județul Prahova, fiul lui Ion și Ana, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 60/2002 a Judecătoriei Sinaia, desființată în parte prin Decizia penală nr. 1.076/2002 a Tribunalului Prahova, menținută și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 17.111/2002 a Curții de Apel Ploiești;

- Negrea Ioan, născut la 13 noiembrie 1957 în localitatea Rona de Jos, județul Maramureș, fiul lui Ioan și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 1.607/2002 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă prin Decizia nr. 684/RG/2004 a Curții de Apel Cluj;

- Olariu Dumitru, născut la 26 septembrie 1958 în localitatea Ștefănești, județul Botoșani, fiul lui Aurel și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 51/2004 a Judecătoriei Săveni, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 190/2004 a Tribunalului Botoșani;

- Oltean Viorel, născut la 28 iulie 1956 în localitatea Nima, județul Cluj, fiul lui Victor și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 1.778/2004 a Judecătoriei Gherla;

- Olteanu Nicolae, născut la 6 iulie 1958 în municipiul București, fiul lui Vasile și Alexandrina, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 552/2003 a Tribunalului București, modificată, definitivă prin Decizia penală nr. 1.699/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- Peagu Leonard, născut la 3 ianuarie 1985 în localitatea Târgu Jiu, județul Gorj, fiul lui Daniel și Aurelia, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 4.076/2003 a Judecătoriei Târgu Jiu, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 714/2003 a Tribunalului Gorj, prin care se revocă și suspendarea condiționată a executării pedepsei pronunțate prin Sentința penală nr. 1.738/2002 a Judecătoriei Târgu Jiu;

- Pușcalău Dumitru, născut la 17 septembrie 1971 în localitatea Buhuși, județul Bacău, fiul lui Ioan și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 678/2000 a Judecătoriei Lugoj;

- Prodan Maria Magdalena, născută la 26 aprilie 1951 în localitatea Cluj-Napoca, județul Cluj, fiica lui Ludovic și Ana, condamnată la închisoare prin Hotărârea definitivă nr. 686/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca;

- Roman Nicolae, născut la 8 decembrie 1974 în localitatea Pucioasa, județul Dâmbovița, fiul lui natural și Filofteia, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 1.045/2003 a Judecătoriei Sectorului 6 București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 620/2004 a Curții de Apel București;

- Robu Leonard Emil, născut la 17 mai 1981 în municipiul București, fiul lui Vasile și Anica, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 45/2004 a Tribunalului Tulcea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 97/2004 a Curții de Apel Constanța;

- Sînă Laurențiu, născut la 22 decembrie 1981 în localitatea Zimnicea, județul Teleorman, fiul lui Gheorghe și Elena, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 31/2001 a Judecătoriei Zimnicea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 878/2001 a Curții de Apel București;

- Stăncoi Vasile Petre, născut la 25 februarie 1982 în localitatea Tâmna, județul Mehedinți, fiul lui Vasile și Ecaterina, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 1.015/2003 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin Decizia penală nr. 51/A/2004 a Tribunalului Mehedinți;

- Soare Gheorghe, născut la 25 noiembrie 1967 în localitatea Grindu, județul Ialomița, fiul lui Florea și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală definitivă nr. 1.283/2004 a Judecătoriei Buzău;

- Szabo Levente Csaba, născut la 7 februarie 1981 în localitatea Turda, județul Cluj, fiul lui Zoltan și Ildiko, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 70/2004 a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 165/2004 a Tribunalului Cluj;

- Ștefănescu Daniel Cosmin, născut la 18 aprilie 1968 în municipiul București, fiul lui Mihai și Maria, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 565/2003 a Judecătoriei Buzău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 371/2003 a Tribunalului Buzău;

- Tiboacă Ionuț Gheorghe, născut la 23 iulie 1982 în localitatea Vintilă Vodă, județul Buzău, fiul lui Dumitru și Lucia, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 10/1991 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.578/1991 a Curții Supreme de Justiție;

- Zorilă Marin, născut la 14 februarie 1952 în localitatea Seaca de Pădure, județul Dolj, fiul lui Petre și Elena, condamnat la închisoare prin Sentința penală nr. 139/2001 a Tribunalului Brașov, modificată prin Decizia penală nr. 140/2004 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 4.982/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

ION ILIESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NĂSTASE

București, 15 decembrie 2004.

Nr. 1.164.

_______________

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.