Începe proba gratuită

LEGE nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

Articolul 91

Articolul 91

Art. 91 din LEGE nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea

  1. Capitolul VIII Dispoziții tranzitorii și finale

(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, aflat în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi, se considera ca îndeplinește condițiile legale pentru ocuparea funcțiilor în care este numit.

(2) Grefierii dactilografi ale căror posturi au fost transformate în posturi de grefieri urmează să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare. Tehnicienii criminaliști din cadrul parchetelor sunt asimilați grefierilor.

(la 22-01-2006, Alin. (2) al art. 91 a fost modificat de )

(3) La intrarea în vigoare a prezentei legi, registratorii și informaticienii în funcție vor fi încadrați ca grefieri registratori, respectiv grefieri informaticieni, prin transformarea corespunzătoare a posturilor, urmând să fie salarizați corespunzător legii speciale de salarizare.

(la 22-01-2006, Alin. (3) al art. 91 a fost introdus de )

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

2
  1. 22.01.2006

    Modificare

    LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006

    (la 22-01-2006, Alin. (2) al art. 91 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006. )

    Vezi actul modificator
  2. 22.01.2006

    Completare

    LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006

    (la 22-01-2006, Alin. (3) al art. 91 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 19 ianuarie 2006. )

    Vezi actul modificator

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.