Articolul 89^40
Art. 89^40 din LEGE nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea
- Capitolul VII^1
- Secţiunea a 10-a Răspunderea personalului de specialitate criminalistică și a personalului care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică
(1) Constituie abatere disciplinară gravă oricare dintre următoarele fapte:
a) absența nemotivată de la serviciu timp de 3 zile consecutiv;
b) plecarea în concediu de odihnă sau concediu fără plată înainte ca acesta să fie aprobat de angajator;
c) refuzul repetat de a executa la timp sarcinile încredințate în mod legal de superiorul ierarhic, precum și neexecutarea acestora din neglijență, în condițiile cerute și conform indicațiilor primite;
d) asumarea de obligații sau responsabilități față de persoane, organe ori organizații, interne sau internaționale, în numele INEC sau în nume propriu, pe baza calității de salariat, fără acordul sau împuternicirea prealabilă a angajatorului.
(2) Săvârșirea de către salariat a oricăreia dintre abaterile disciplinare grave prevăzute la alin. (1) se sancționează cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, independent de existența unor antecedente disciplinare ale acestuia.
(la 25-07-2011, Art. 89^40 a fost introdus de )