Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 2.115 din 24 noiembrie 2004 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare - IMNR

Articolul 32

Articolul 32

Art. 32 din HOTĂRÂRE nr. 2.115 din 24 noiembrie 2004 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare - IMNR

  1. Anexa 1
  2. Capitolul VI Bugetul de venituri şi cheltuieli şi administrarea acestora. Relaţii financiare

(1) Institutul național hotărăște cu privire la investițiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanțarea efectuându-se din surse proprii și din credite bancare, precum și din surse bugetare, prin ministerul coordonator, potrivit legii.

(2) Ministerul coordonator va cuprinde în bugetul său fondurile necesare realizării unor investiții, dotări, aparatură, echipamente și instalații pentru institutul național, inclusiv fondurile pentru finanțarea instalațiilor de interes național, precum și pentru întreținerea unor bunuri proprietate a statului, pe care institutul național le are în administrare.

(3) Execuția investițiilor prevăzute la alin. (1) și (2) se adjudecă potrivit legii.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.