Începe proba gratuită

LEGE nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române

Articolul 3

Articolul 3

Art. 3 din LEGE nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române

  1. Capitolul I Dispoziții generale

(1) Jandarmeria Română cooperează, în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin potrivit legii, cu celelalte componente ale Ministerului Administrației și Internelor, cu structuri ale sistemului de apărare și securitate națională și colaborează cu organizații, instituții și autorități ale administrației publice centrale și locale, organizații neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum și cu persoane fizice.

(2) Jandarmeria Română participă, în condițiile legii, la acțiunile organizate în cadrul Asociației Forțelor de Poliție și Jandarmerie Europene și Mediteraneene cu Statut Militar sau la cele organizate de către organismele similare ale altor state și îndeplinește misiuni de menținere a păcii, potrivit angajamentelor internaționale asumate de România.