Articolul 2
Art. 2 din DECIZIE nr. 1.354 din 2 noiembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorilor captivi racordaţi direct în Sistemul naţional de transport şi/sau la conductele din amonte şi a consumatorilor eligibili
Compartimentele de resort din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, consumatorii captivi racordați direct în Sistemul național de transport și/sau la conductele din amonte, consumatorii eligibili, operatorii de distribuție, operatorul sistemului de transport, producătorii și furnizorii de gaze naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.