Articolul 8
Obiectul acțiunii judiciare
Art. 8 din LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ
- Capitolul II Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ
(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) , poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.
(la 02-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 8, Capitolul II a fost modificat de )
Notă
Prin , a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din , constatându-se că dispozițiile art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că decretele Președintelui privind numirea judecătorilor la Curtea Constituțională sunt excluse din sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării îndeplinirii condiției "înaltei competențe profesionale".
Prin urmare, conform în dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
În concluzie, în intervalul 30 septembrie 2014-14 noiembrie 2014, dispozițiile art. 8 alin. (1) raportate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din în măsura în care, decretele Președintelui privind numirea judecătorilor la Curtea Constituțională nu sunt excluse din sfera controlului judecătoresc sub aspectul verificării îndeplinirii condiției "înaltei competențe profesionale" au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 15 noiembrie 2014, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Notă
Decizie de admitere: , :
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, raportate la și , și , cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect anularea hotărârilor comisiei pentru protecția copilului de încadrare în grad și tip de handicap a copilului cu dizabilități revine tribunalelor - secțiile de contencios administrativ/completele specializate în materia contenciosului administrativ.
Notă
Decizie de admitere: , :
În interpretarea și aplicarea , cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, motivele de nelegalitate invocate în cererea de anulare a deciziei de soluționare a contestației și a actelor administrative fiscale la care aceasta se referă nu sunt limitate la cele invocate în contestația administrativă.
În interpretarea și aplicarea , cu modificările și completările ulterioare, anularea obligației fiscale datorate de debitorul persoană fizică care desfășoară activități în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat potrivit legii, nu împiedică preluarea obligației fiscale de către persoana fizică în condițiile și .
(1^1) Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
(la 02-08-2007, Alin. (1^1) al art. 8 a fost introdus de )
Notă
Decizie de admitere: ,
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) , art. 2 alin. (1) lit. a) , r) și s) și art. 8 alin. (1^1) și (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului.
(1^2) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1) , acțiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorității pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operațiune administrativă, sub sancțiunea penalităților de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2) *).
(la 02-08-2007, Alin. (1^2) al art. 8 a fost introdus de )
Notă
Decizie de admitere: , :
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) , art. 2 alin. (1) lit. a) , r) și s) și art. 8 alin. (1^1) și (1^2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:
În vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului.
(2) Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun.
(la 02-08-2018, Alineatul (2) din Articolul 8, Capitolul II a fost modificat de )
Notă
Decizie de admitere: , :
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din privind achizițiile publice, aprobate prin , cu modificările și completările ulterioare, respectiv a dispozițiilor pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, raportat la , cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare a litigiilor având ca obiect anularea documentului constatator care conține informații referitoare la neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant/contractantul asociat și la eventualele prejudicii aparține instanței civile, în condițiile privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare
(3) La soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.
(la 02-08-2007, Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de )