Articolul 10
Instanța competentă
Art. 10 din LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ
- Capitolul II Procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ
(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(la 02-08-2018, Alineatul (1) din Articolul 10, Capitolul II a fost modificat de )
Notă
Decizie de admitere: , :
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, raportate la și , și , cu modificările și completările ulterioare, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor având ca obiect anularea hotărârilor comisiei pentru protecția copilului de încadrare în grad și tip de handicap a copilului cu dizabilități revine tribunalelor - secțiile de contencios administrativ/completele specializate în materia contenciosului administrativ.
Decizie de admitere: , :
În interpretarea și aplicarea și privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și a art. 5 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , stabilește că revine curții de apel, prin secția de contencios administrativ sau completurile specializate în litigii de contencios administrativ, competența de soluționare a cererilor privind anularea deciziei directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor de stabilire a locului de detenție pentru executarea pedepsei sau a deciziei de respingere a cererii de transfer la alt penitenciar.
(1^1) Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1) .
(la 02-08-2018, Alineatul (1^1) din Articolul 10, Capitolul II a fost modificat de )
(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
(la 02-08-2007, Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de )
(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.
(la 02-08-2018, Alineatul (3) din Articolul 10, Capitolul II a fost modificat de )
(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.
(la 02-08-2018, Articolul 10 din Capitolul II a fost completat de )
Notă
Decizie de admitere: , :
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv și , litigiile având ca obiect acțiuni prin care se solicită de către o direcție generală de asistență socială și protecția copilului obligarea unui consiliu județean sau local ori a unei alte direcții generale de asistență socială și protecția copilului la suportarea cheltuielilor de întreținere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecție prevăzute de privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
Decizie de admitere: , :
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, și privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, și art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, judecătoria este instanța competentă material procesual să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea dispozițiilor de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public al municipalității, întocmite în temeiul , republicată, cu modificările și completările ulterioare, chiar și în situația în care nu se contestă ori nu este întocmit un proces-verbal de contravenție.