Articolul 8
Art. 8 din NORMĂ nr. 13 din 19 noiembrie 2004 privind raportarea tranzacţiilor efectuate pe piaţa valutară interbancară
- Capitolul II Organizarea şi transmiterea datelor
Câmpurile fișierelor prevăzute la art. 5 și 6 se vor completa după cum urmează:
a) DATA: data la care se încheie tranzacția;
b) BANCA: acronimul instituției de credit care raportează, conform listei prevăzute în anexa nr. 2;
c) OPERAȚIE:
1 - "C" - pentru tranzacțiile de cumpărare de valută de la clienți sau de la alte instituții de credit;
2 - "V" - pentru tranzacțiile de vânzare de valută către clienți sau către alte instituții de credit.
Completarea acestui câmp se referă la valuta din câmpul VALUTA1;
d) NUMECLI:
1 - pentru persoane juridice și alte entități - denumirea societății comerciale sau a entității, așa cum rezultă din certificatul de înregistrare emis de oficiul registrului comerțului, din certificatul emis de Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial - asociații, fundații și federații sau din orice act de înregistrare la organele abilitate, după caz, pentru rezidenți, ori așa cum rezultă din documentul de înregistrare la organele abilitate din țara de origine, în cazul nerezidenților;
2 - pentru persoane fizice - numele și prenumele persoanei fizice, așa cum rezultă din documentul de identitate;
e) CODUNIC:
1 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la persoanele fizice rezidente sau nerezidente - seria și numărul documentului de identitate;
2 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la persoanele juridice rezidente - codul unic de înregistrare sub care sunt înregistrate la biroul unic teritorial, iar în cazul persoanelor juridice nerezidente codul unic de înregistrare din țara de origine;
f) TIP_CLIENT: se completează cu următoarele simboluri:
1 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la persoane fizice rezidente "PFR";
2 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la persoane juridice rezidente "PJR";
3 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la persoane fizice nerezidente "NPF";
4 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la persoane juridice nerezidente (exclusiv cele prevăzute la pct. 5) "NPJ";
5 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la instituții financiare și de credit nerezidente "NIC";
6 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la cooperativele de credit "CCV";
7 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la casele de schimb valutar "CSV";
8 - în cazul tranzacțiilor de vânzare/cumpărare de valută către/de la casele de economii pentru economisire și creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ "CEV";
g) VALUTA1: acronimul valutei care se tranzacționează, conform anexei nr. 1:
1 - pentru tranzacțiile contra monedei naționale se completează acronimul valutei străine;
2 - pentru tranzacțiile între valute străine se completează acronimul valutei de bază astfel încât să fie respectate principiile enunțate la lit. c), i) și k);
h) VALUTA2: acronimul celei de-a doua valute care se tranzacționează, conform anexei nr. 1;
i) CURS: cursul la care s-a efectuat tranzacția, ținând cont de ordinele de mărime ale cotațiilor valutelor respective. Cursul trebuie completat astfel încât o unitate monetară din valuta de bază să fie egală cu x unități din cealaltă valută tranzacționată;
j) SUMA1: suma tranzacționată în valută prevăzută la lit. g);
k) SUMA2: suma tranzacționată în valută prevăzută la lit. h), astfel încât să se respecte relația:
SUMA2 = SUMA1*CURS;
l) TIPOPER: se completează cu următoarele simboluri:
1 - "S" - pentru operațiuni spot;
2 - "F" - pentru operațiuni forward;
3 - "W" - pentru operațiuni swap;
3.1. - operațiunile swap vor avea atașat un cod care să permită identificarea în mod unic a tranzacțiilor componente ale acestora;
Pct. 3.1. de la lit. l) a art. 8 a fost introdus de , .
4 - "A" - pentru alte tipuri de operațiuni;
m) DATAVAL: data la care se face decontarea tranzacției;
n) ORATR: ora efectuării tranzacției;
o) CNTPART: acronimul contrapartidei, conform listei prevăzute în anexa nr. 2.