Articolul 7
Art. 7 din HOTĂRÂRE nr. 67 din 19 noiembrie 2004 pentru aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la repartizarea şi atribuirea mandatelor pentru Camera Deputaţilor şi Senat
În circumscripțiile electorale unde două sau mai multe formațiuni politice, în urma calculelor făcute (produsele rezultate din înmulțirea rapoartelor obținute prin împărțirea numărului voturilor rămase neutilizate în cadrul circumscripției la numărul total al voturilor valabil exprimate pentru formațiunea politică cu numărul mandatelor cuvenite în etapa a II-a sunt la egalitate), nu pot fi departajate în vederea determinării repartitorului circumscripției respective, ordonarea descrescătoare se va face în funcție de unul dintre indicatorii enumerați mai jos care să permită departajarea, cu menționarea în scris a variantei alese:
- numărul voturilor neutilizate în cadrul circumscripției;
- numărul voturilor valabil exprimate obținute în cadrul circumscripției;
- numărul voturilor valabil exprimate obținute la nivel național.