Articolul 5
Art. 5 din LEGE nr. 502 din 17 noiembrie 2004 privind asociaţiile pensionarilor
- Capitolul II Înființarea și înscrierea asociațiilor pensionarilor
(1) În vederea dobândirii personalității juridice, membrii fondatori încheie, în formă autentică, sub sancțiunea nulității, actul constitutiv și aprobă statutul asociației pensionarilor.
(2) Actul constitutiv cuprinde:
a) datele de identificare a membrilor fondatori: numele și prenumele, cetățenia și domiciliul acestora;
b) exprimarea voinței de asociere și a scopului propus;
c) denumirea asociației;
d) sediul asociației;
e) durata de funcționare a asociației pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului, sau, după caz, pe termen nedeterminat;
f) patrimoniul inițial al asociației, activul patrimonial, în valoare de cel puțin salariul minim pe economie, la data constituirii asociației, care este alcătuit din aportul în natură și/sau în bani al membrilor fondatori;
g) componența nominală a primelor organe de conducere, administrare și control ale asociației;
h) datele persoanei/persoanelor împuternicite să desfășoare procedura de dobândire a personalității juridice a asociației pensionarilor;
i) semnăturile membrilor fondatori.
(3) Statutul cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute:
a) elementele prevăzute la alin. (2) , cu excepția celor prevăzute la lit. g) și h) ;
b) explicitarea scopului și a obiectivelor asociației;
c) modul de dobândire și de pierdere a calității de membru al asociației;
d) drepturile și obligațiile membrilor asociației;
e) categoriile de resurse patrimoniale ale asociației;
f) atribuțiile organelor de conducere, administrative și de control ale asociației;
g) destinația bunurilor, în cazul dizolvării asociației, cu respectarea prevederilor legale aplicabile;
h) modul de stabilire și încasare a cotizației.