Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 45 din 8 noiembrie 2004 privind aplicarea unor dispoziţii legale referitoare la componenţa şi activitatea secţiilor de votare din străinătate, precum şi la consemnarea şi transmiterea rezultatului votării la şi de la secţiile de votare din străinătate

Articolul 5

Articolul 5

Art. 5 din HOTĂRÂRE nr. 45 din 8 noiembrie 2004 privind aplicarea unor dispoziţii legale referitoare la componenţa şi activitatea secţiilor de votare din străinătate, precum şi la consemnarea şi transmiterea rezultatului votării la şi de la secţiile de votare din străinătate

(1) Procesele-verbale încheiate de birourile electorale ale secțiilor de votare de pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare, precum și cele încheiate de birourile electorale ale secțiilor de votare de pe lângă unitățile militare din străinătate și de pe navele sub pavilion românesc aflate în navigație sau, după caz, datele conținute în acestea se transmit în țară, prin fax, radiogramă, cablogramă și alte asemenea mijloace.

(2) Procesele-verbale sau datele conținute în acestea se transmit, după caz, la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, respectiv la Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, unde vor fi recepționate de echipe de specialiști, în prezența unor comisii formate din câte 3 persoane, dintre care una este președinte, stabilite prin tragere la sorți efectuată de președintele Biroului Electoral Central dintre judecătorii în exercițiu la instanțele din municipiul București. Comisiile se completează cu câte un reprezentant din partea partidelor politice parlamentare.

(3) Comisiile prevăzute la alin. (2) certifică proceseleverbale primite sau întocmesc, pe baza datelor transmise potrivit alin. (1) și (2) prin radiogramă ori cablogramă, câte un proces-verbal pentru fiecare secție de votare în cauză, potrivit modelului aprobat prin hotărâre a Guvernului.

(4) Procesele-verbale întocmite pe baza datelor transmise prin radiogramă sau cablogramă se semnează de membrii comisiei și se transmit la Biroul electoral de circumscripție a municipiului București, respectiv la birourile electorale de circumscripție unde sunt înregistrate navele, de către unul dintre membrii comisiei, însoțit de pază militară.