Articolul I
Art. I din LEGE nr. 435 din 25 octombrie 2004 pentru completarea Legii nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural
privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural, , se completează după cum urmează:
1. La alineatul (1) al articolului 3, după litera c) se introduc literele d)-f) cu următorul cuprins:
"d) atribuirea, potrivit legii, în proprietate a spațiilor zootehnice dezafectate, precum și a plantațiilor vitipomicole abandonate, acordate potrivit legii;
e) acordarea unei sume pentru înființarea de exploatații agricole viabile, în baza unui plan de afaceri, aprobat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale;
f) acordarea unui sprijin financiar de 15% pentru cumpărarea de până la 20 ha teren arabil."
2. După alineatul (3) al articolului 3 se introduc alineatele (4) și (5) cu următorul cuprins:
"(4) Cuantumul sumelor care se alocă potrivit alin. (1) lit. e) și f) se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(5) Sumele prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) se alocă anual din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale."