Articolul 10
Art. 10 din NORMA Nr. 30654 din 5 august 1994 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind punerea în siguranţa a fondului construit existent
- Capitolul 3 Finanţarea
(1) În conformitate cu prevederile , instituțiile publice vor asigura expertizarea construcțiilor, altele decît cele cu destinație de locuinta, din fonduri solicitate de la bugetul de stat sau din bugetele locale, după caz, în funcție de subordonare. În acest scop, fundamentarea se va sprijini pe prevederile ordonanței sus-menționate.
(2) Potrivit prevederilor , proiectarea și execuția lucrărilor de punere în siguranța a construcțiilor aflate în administrarea instituțiilor publice se va asigura din fonduri de natura investițiilor, solicitate anual de către acestea, din bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, în temeiul . Instituțiile publice finanțate integral din venituri extrabugetare vor asigura punerea în siguranța a fondului construit existent, din venituri proprii.
(3) De asemenea, în conformitate cu prevederile , expertizarea construcțiilor aflate în proprietatea sau administrarea agenților economici se asigura din fonduri proprii.
(4) În conformitate cu prevederile , finanțarea cheltuielilor de natura investițiilor privind proiectarea și execuția lucrărilor de punere în siguranța a construcțiilor, altele decît cele cu destinație de locuinta, aflate în proprietate sau în administrarea agenților economici, se face din fondurile de dezvoltare proprii.
(5) Potrivit prevederilor , pentru proiectarea și execuția lucrărilor de punere în siguranța a construcțiilor cu destinație de locuinta, agenții economici - societăți comerciale cu capital majoritar de stat și regii autonome - pot beneficia, în afară fondurilor din surse proprii sau din despăgubirile acordate de societățile de asigurare, și de credite bancare pe termen lung și dobinda redusă, pentru care vor acționa potrivit prevederilor art. 12 din prezentele norme.