Articolul 29
Art. 29 din NORMĂ nr. 10 din 27 septembrie 2004 privind autorizarea băncilor, instituţiilor emitente de monedă electronică, altele decât băncile, a caselor de economii pentru domeniul locativ şi a sucursalelor din România ale instituţiilor de credit străine
- Capitolul II Autorizarea băncilor, persoane juridice române
- Secţiunea a 3-a Documentaţia necesară pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare a băncii
(1) În vederea obținerii autorizației de funcționare, în termenul prevăzut la , cu modificările și completările ulterioare, vor fi prezentate Băncii Naționale a României documentele care atestă constituirea băncii.
(2) Documentația ce trebuie prezentată în această etapă cuprinde:
a) copie legalizată de pe actul constitutiv sau un exemplar original al acestuia. Actul constitutiv va fi încheiat în formă autentică sau cu dată certă, data autentificării sau, după caz, data certă reprezentând momentul subscrierii capitalului social;
b) scrisoare din partea depozitarului fondurilor destinate să constituie capitalul social, care să confirme suma vărsată de fiecare acționar într-un cont special deschis pentru colectarea capitalului social, care a fost blocat până în momentul înmatriculării băncii;
c) informare cu privire la cota-parte din capitalul social și drepturile de vot deținute în mod indirect de acționarii semnificativi, sub semnătura reprezentantului/reprezentanților membrilor fondatori;
d) comunicare privind identitatea auditorului financiar, însoțită de documentația prevăzută la alin. (4);
e) copie certificată de pe certificatul de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerțului și de pe încheierea de înmatriculare;
f) comunicare privind existența reglementărilor proprii referitoare la desfășurarea activității, sub semnătura reprezentantului/reprezentanților membrilor fondatori;
g) documentația prevăzută la art. 35, dacă este cazul, cu mențiunea că în loc de "instituție emitentă de monedă electronică" se va citi "bancă".
(3) În situația apariției unor modificări față de condițiile în care a fost acordată aprobarea de constituire a băncii, se vor transmite și următoarele:
a) documentele prevăzute la art. 21, necesare Băncii Naționale a României în vederea evaluării modificărilor apărute;
b) declarația conducătorilor, administratorilor și fondatorilor băncii, care nu au fost evaluați de Banca Națională a României în prima etapă a procesului de autorizare, cu privire la însușirea studiului de fezabilitate sau, după caz, a obiectivelor, politicilor și strategiilor băncii, cuprinse în acesta.
(4) Pentru auditorul financiar va fi transmisă următoarea documentație:
a) dovada calității de societate de audit financiar, autorizată să desfășoare această activitate pe teritoriul României; în acest sens, va fi transmisă o copie a autorizației eliberate de Camera Auditorilor Financiari din România, care atestă calitatea de membru al acesteia;
b) curriculum vitae pentru auditorul financiar, persoană fizică, menționat la art. 19 alin. (2), redactat în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. b), și orice alte documente care atestă îndeplinirea cerințelor de pregătire și experiență în domeniul auditului financiar al instituțiilor de credit;
c) curriculum vitae pentru reprezentantul legal/statutar al societății de audit financiar, redactat în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. b);
d) chestionarul al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5, completat și semnat de reprezentantul legal/statutar al societății de audit financiar;
e) declarația al cărei model este prevăzut în anexa nr. 6, completată și semnată de reprezentantul legal/statutar al societății de audit financiar.
(5) În cazul în care societatea propusă în calitate de auditor financiar al băncii a fost aprobată și îndeplinește această calitate la o altă instituție de credit sau la o sucursală a unei instituții de credit străine, documentația prevăzută la alin. (4) va fi înlocuită cu o declarație sub semnătura reprezentantului legal/statutar al societății de audit financiar, prin care să se confirme că informațiile cuprinse în documentația existentă în evidențele Băncii Naționale a României nu au suferit modificări sau, după caz, să se comunice modificările intervenite. În situația în care documentația existentă în evidențele Băncii Naționale a României este incompletă în raport cu cerințele prevăzute la alin. (4), aceasta va fi completată în mod corespunzător.