Începe proba gratuită

LEGE nr. 396 din 11 octombrie 2004 pentru completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române

Articolul UNIC

Articolul UNIC

Art. UNIC din LEGE nr. 396 din 11 octombrie 2004 pentru completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române

După alineatul (3) al articolului 4 din privind organizarea și funcționarea Academiei Române, , se introduc alineatele (4)-(7) cu următorul cuprins:

"(4) Terenurile forestiere care au aparținut Academiei Române se retrocedează acesteia.

(5) Retrocedarea terenurilor forestiere prevăzute la alin. (4) se face pe un singur amplasament, de comun acord cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și cu Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.

(6) Prefectul, la propunerea comisiei județene de fond funciar în a cărei rază teritorială se află terenurile forestiere, retrocedate în condițiile alin. (4) și (5), emite titlul de proprietate Academiei Române.

(7) Terenurile forestiere retrocedate vor fi administrate, potrivit legii, în scopurile stabilite de Academia Română."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ

București, 11 octombrie 2004.

Nr. 396.