Articolul 5
Persoanele care întocmesc cererile
Art. 5 din NORMA Nr. 3021 din 27 iunie 1994 privind modul de ţinere şi de completare a Registrului comerţului
- Capitolul 3 Condiţiile privind întocmirea cererilor
- Secţiunea I Dispoziţii generale
1. Cererile de înregistrare (de înmatriculare, de înscriere mențiuni sau de radiere) se întocmesc și se semnează astfel:
a) de comerciantul persoana fizica sau de orice membru al asociației familiale, personal;
b) de un administrator al societății comerciale;
c) de oricare asociat, în condițiile legii;
d) de către persoana care, potrivit legii, reprezintă regia autonomă sau organizația cooperatista;
e) de orice persoană prejudiciata printr-o înmatriculare sau mențiune (art.25 din L.R.C.).
2. Cererile de depunere și menționare acte (depunere prospect, bilanț, hotărâri ale adunării generale) se întocmesc și se semnează de una dintre persoanele prevăzute la pct. 1 lit. b) și c) din prezentul articol.
3. Celelalte categorii de cereri (eliberare copii certificate, eliberare certificat constatator, furnizare informații) se întocmesc și se semnează, potrivit prevederilor alin. 1 lit. a), b) c) și d) sau, după caz, de orice persoană interesată.
4. Cererile se pot face prin împuternicit cu procura specială și autentică în cazurile prevăzute la alin. 1 lit a), c) și e) sau cu delegație scrisă semnată de reprezentantul legal, cu ștampila și număr de ieșire, în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. b) și d).