Articolul 6
Art. 6 din NORME METODOLOGICE nr. 2.162/MC/ din 5 august 1994 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind punerea în siguranţă a fondului construit existent
- Capitolul II Organizarea şi conducerea activităţii de punere în siguranţă a fondului construit existent
(1) În aplicarea , Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului organizează și conduce activitatea de intervenție pentru punerea în siguranța a fondului construit existent și asigura, în acest sens, cadrul normativ și legislativ, punându-l la dispoziția autorităților administrației publice locale interesate.
(2) În conformitate cu prevederile ultimului alineat al , prin colaborarea Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului cu consiliile județene și locale se asigura organizarea și controlul la nivel local, a derulării acțiunii de punere în siguranța a fondului construit existent cu destinație de locuința.
Aceasta se realizează de către consiliile județene și locale, care acționează concertat cu inspectiile județene pentru controlul calității în construcții, lucrări publice, urbanism și amenajarea teritoriului.