Articolul 57
Art. 57 din HOTĂRÂRE nr. 166 din 30 septembrie 2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii
- Anexa
- Capitolul VII Aparatul tehnic administrativ al Consiliului
Conducătorii compartimentelor din cadrul aparatului tehnic administrativ al Consiliului au următoarele atribuții comune:
a) verifică și răspund de lucrările efectuate în cadrul compartimentelor pe care le conduc;
b) verifică modul în care personalul din subordine își îndeplinește îndatoririle profesionale și de serviciu și propun secretarului general, în condițiile legii, stimularea celor cu activitate meritorie, măsurile corespunzătoare pentru prevenirea săvârșirii de abateri disciplinare și inițierea procedurii de aplicare a sancțiunilor disciplinare persoanelor care comit astfel de abateri;
c) răspund de repartizarea echilibrată a sarcinilor personalului din subordine, întocmind fișa postului pentru fiecare persoană în parte;
d) întocmesc programele de activitate ale compartimentelor și le prezintă spre aprobare Plenului Consiliului; stabilesc măsurile necesare și urmăresc îndeplinirea în mod corespunzător a obiectivelor din aceste programe;
e) urmăresc și răspund de elaborarea corespunzătoare și la termenele stabilite a lucrărilor repartizate de conducerea Consiliului sau de secretarul general, cuprinse în programele de activitate;
f) repartizează personalului din subordine lucrările primite de la conducerea Consiliului sau de la secretarul general;
g) evaluează activitatea profesională a personalului din subordine;
h) îndeplinesc orice alte atribuții stabilite de lege, de regulamente, de conducerea Consiliului sau de secretarul general.