Articolul 27
Art. 27 din HOTĂRÂRE nr. 166 din 30 septembrie 2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii
- Anexa
- Capitolul V Atribuţiile Consiliului
(1) Consiliul poate invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate în cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege sau de regulament cu privire la organizarea și desfășurarea examenului ori că există dovada săvârșirii unei fraude.
(2) În cazul în care dispune invalidarea, Consiliul va stabili o nouă dată pentru susținerea examenului de capacitate și va lua orice alte măsuri necesare, potrivit legii.