Începe proba gratuită

LEGE nr. 370 din 20 septembrie 2004 pentru alegerea Preşedintelui României

Articolul 40

Articolul 40

Art. 40 din LEGE nr. 370 din 20 septembrie 2004 pentru alegerea Preşedintelui României

  1. Capitolul II Organizarea și desfășurarea alegerilor
  2. Secţiunea a 6-a Campania electorală

(1) Candidații sunt obligați să solicite, până la data începerii campaniei electorale, conducerii serviciilor publice de radio și televiziune acordarea timpilor de antenă. Solicitările peste acest termen nu se iau în considerare.

(2) Accesul candidaților la serviciile publice și private de radio și televiziune este gratuit. Posturile private de radio și televiziune vor oferi candidaților timpi de antenă proporționali cu cei practicați de posturile publice. Nerespectarea prevederilor prezentului alineat de către posturile private de radio și televiziune atrage sancționarea acestora. Sancțiunile sunt stabilite prin decizii ale Consiliului Național al Audiovizualului.

(2^1) Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri beneficiază de timpi de antenă, la serviciile private de radio și televiziune, contra cost.

(la 12-09-2019, Articolul 40 din Sectiunea a 6-a, Capitolul II a fost completat de )

(3) Este interzisă introducerea spoturilor publicitare electorale în alte emisiuni decât cele electorale.

(4) În termen de 10 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor, Consiliul Național al Audiovizualului stabilește, prin decizie, regulile de desfășurare prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale a campaniei electorale pentru președinte.

(5) Candidații își pot desemna coordonatori de campanie la nivelul județelor, sectoarelor municipiului București și pentru străinătate, pe care îi notifică Biroului Electoral Central și Autorității Electorale Permanente în cel mult 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor.

(6) Coordonatorii de campanie ai candidaților au rolul de a reprezenta candidații și de a conduce campania electorală a acestora, acolo unde au fost desemnați.

Istoricul modificărilor

Notele asociate articolului în forma selectată.

1
  1. 12.09.2019

    Completare

    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 64 din 12 septembrie 2019

    (la 12-09-2019, Articolul 40 din Sectiunea a 6-a , Capitolul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 64 din 12 septembrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 12 septembrie 2019 )

    Vezi actul modificator