Articolul 18
Art. 18 din LEGE nr. 370 din 20 septembrie 2004 pentru alegerea Preşedintelui României
- Capitolul II Organizarea și desfășurarea alegerilor
- Secţiunea a 3-a Birourile electorale
(1) Biroul electoral județean, respectiv biroul electoral al sectorului municipiului București este constituit din 3 judecători, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente desemnat de către aceasta prin hotărâre și din cel mult 7 reprezentanți ai formațiunilor politice care au propus candidați.
(2) Desemnarea judecătorilor se face în ședință publică, în termen de cel mult 10 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor, de către președintele tribunalului, prin tragere la sorți, dintre judecătorii în exercițiu ai acestuia sau, în cazul biroului electoral al sectorului municipiului București, dintre judecătorii în exercițiu ai judecătoriei sectorului. Data ședinței se aduce la cunoștința publică, prin presă, de președintele tribunalului, cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea acesteia. Tragerea la sorți se face pe funcții, președinte și locțiitor, și se consemnează într-un proces-verbal semnat de președintele tribunalului, care constituie actul de învestire. Biroul electoral județean sau al sectorului municipiului București astfel constituit îndeplinește toate atribuțiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmând a fi completat în termen de 24 de ore cu reprezentantul Autorității Electorale Permanente.
(3) În termen de cel mult 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, fiecare formațiune politică care a propus candidat comunică biroului electoral județean sau biroului electoral al sectorului municipiului București numele și prenumele reprezentantului său. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare. În termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care se fac comunicările, biroul electoral județean sau biroul electoral al sectorului municipiului București se completează cu reprezentanții propuși de partidele politice parlamentare care au propus candidați, în limita numărului de reprezentanți prevăzut la alin. (1) . În termen de 24 de ore de la completarea birourilor electorale județene sau birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București cu reprezentanții propuși de partidele politice parlamentare care au propus candidați, acestea se completează de către președintele biroului electoral județean sau al biroului electoral al sectorului municipiului București, după caz, cu reprezentanții celorlalte formațiuni politice care au propus candidați, în limita numărului de reprezentanți prevăzut la alin. (1) , prin tragere la sorți, dacă este cazul, în prezența membrilor biroului și a candidaților sau a persoanelor delegate de către conducerile formațiunilor politice care au propus candidații.
(la 27-06-2014, Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de )
Notă
, , prevede:
Prin sintagma „partide politice parlamentare care au propus candidați“ prevăzută de art. 18 alin. (3) și art. 22 alin. (3) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege „orice formațiuni politice (partide politice parlamentare; organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului și care au obținut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputați sau senatori pentru candidații înscriși pe listele acestora; alianțe politice și alianțe electorale care au în componență cel puțin un partid politic parlamentar) care au propus candidaturi rămase definitive“.