Articolul 97
Art. 97 din HOTĂRÂRE nr. 159 din 24 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti
- Anexa
- Capitolul III Desfăşurarea activităţii administrativ-judiciare a instanţelor
- Secţiunea a II-a Activitatea premergătoare şedinţei de judecată şi de rezolvare a lucrărilor cu caracter administrativ
(1) Înregistrarea statistică a cererilor, formarea dosarelor, întocmirea conceptelor de citare, emiterea procedurilor de chemare în fața instanței și comunicarea copiilor de pe actele de sesizare a instanței se fac imediat după fixarea termenului de judecată, pentru cauzele de natură urgentă, sau cel mai târziu a doua zi lucrătoare, în celelalte cauze. Persoana care întocmește procedurile va face mențiune, pe conceptul de citare, despre data predării acestora la serviciul expediții.
(2) Expedierea corespondenței se va realiza prin poștă, agent sau curier, prin fax sau e-mail ori prin orice alt mijloc de comunicare a cărui supraveghere poate fi exercitată astfel încât să fie asigurat caracterul oficial al acesteia.