Articolul 60
Art. 60 din HOTĂRÂRE nr. 159 din 24 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti
- Anexa
- Capitolul II Dispoziţii privind conducerea instanţelor, atribuţiile judecătorilor şi ale personalului auxiliar de specialitate, de specialitate informatică, economic, administrativ şi de serviciu
- Secţiunea a V-a Dispoziţii privind activitatea compartimentelor auxiliare ale instanţelor judecătoreşti
- § 2. Grefa
Grefierul delegat la persoane juridice îndeplinește următoarele atribuții:
a) înregistrează cererile formulate pentru acordarea personalității juridice asociațiilor, fundațiilor, sindicatelor și altor persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, pentru modificarea actelor constitutive, și orice alte cereri privind acte sau fapte supuse înscrierii în registrele speciale de evidență a persoanelor juridice. Cererilor de înregistrare a modificărilor actelor constitutive li se va atribui un număr de dosar distinct de cel inițial;
b) întocmește, păstrează și completează registrul general de dosare, opisul alfabetic, condica ședințelor de judecată și registrul special al asociațiilor și fundațiilor, federațiilor, persoanelor juridice străine, sindicatelor sau alte registre speciale, după caz;
c) efectuează înscrierea în registrele prevăzute în legi speciale a persoanelor juridice, conform legii;
d) operează mențiunile privind modificarea actului constitutiv sau a statutului, dizolvarea, lichidarea și radierea persoanei juridice;
e) eliberează, la cerere, reprezentantului persoanei juridice sau mandatarului acesteia certificatul de înscriere, care va cuprinde: denumirea persoanei juridice, sediul acesteia, durata de funcționare și data înscrierii în registrul special și alte certificate, în condițiile legii;
f) asigură efectuarea formalităților de publicitate privind lichidarea persoanelor juridice, potrivit legii;
g) comunică Ministerului Justiției copii de pe hotărârile judecătorești privind constituirea, modificarea și încetarea oricărei asociații, fundații sau federații, precum și de pe înscrisurile doveditoare, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a fiecărei hotărâri judecătorești;
h) comunică organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul persoanei juridice încheierea prin care s-a dispus înscrierea persoanei juridice, cu menționarea numărului de înscriere în registrul asociațiilor și fundațiilor;
i) asigură arhivarea în condiții corespunzătoare a registrelor și dosarelor;
j) îndeplinește, în limitele funcției, orice alte atribuții stabilite în sarcina sa de președintele instanței sau judecătorul-delegat, în condițiile prevăzute de lege.