Începe proba gratuită

HOTĂRÂRE nr. 159 din 24 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti

Articolul 44

Articolul 44

Art. 44 din HOTĂRÂRE nr. 159 din 24 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti

  1. Anexa
  2. Capitolul II Dispoziţii privind conducerea instanţelor, atribuţiile judecătorilor şi ale personalului auxiliar de specialitate, de specialitate informatică, economic, administrativ şi de serviciu
  3. Secţiunea a V-a Dispoziţii privind activitatea compartimentelor auxiliare ale instanţelor judecătoreşti
  4. § 1. Dispoziţii generale

(1) Personalul auxiliar de specialitate, de specialitate informatică, economic, administrativ și de serviciu este obligat să respecte programul de lucru, să efectueze lucrările în termenele stabilite, să îndeplinească toate îndatoririle ce îi revin potrivit legii și regulamentelor.

(2) Prezentarea la serviciu după orele de program, părăsirea locului de muncă în timpul programului de activitate, precum și învoirile care nu depășesc durata unei zile de muncă se aprobă de președintele instanței sau de înlocuitorul acestuia, cu consultarea primului-grefier sau, după caz, a grefierului-șef; la tribunale și curțile de apel, cu încuviințarea președintelui, învoirile de la program pot fi acordate și de președinții de secții sau judecătorii responsabili de compartimente.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.