Începe proba gratuită

REGULAMENT nr. 3 din 31 august 2004 privind plata compensaţiilor de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar

Articolul 6

Articolul 6

Art. 6 din REGULAMENT nr. 3 din 31 august 2004 privind plata compensaţiilor de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar

  1. Capitolul III Stabilirea compensaţiilor pentru deponenţii garantaţi

(1) În termen de 30 de zile, Fondul primește de la lichidator lista sub formă de baze de date cuprinzând deponenții garantați la data indisponibilizării depozitelor, suma totală a depozitelor fiecărui deponent și suma totală a obligațiilor acestuia față de instituția de credit.

(2) Informațiile sunt prezentate și se completează separat pentru persoanele fizice, pentru persoanele fizice autorizate și pentru persoanele juridice, inclusiv entitățile fără personalitate juridică în "Lista depozitelor la data indisponibilizării acestora" cuprinsă în anexa nr. 2.

(3) La întocmirea bazelor de date prevăzute în anexa nr. 2, lichidatorul va respecta următoarele cerințe:

- suma totală a depozitelor unui deponent (câmpul "Depozit") se determină prin însumarea valorii tuturor depozitelor deținute de un deponent - persoană fizică, persoană fizică autorizată, persoană juridică - la data indisponibilizării depozitelor la toate unitățile teritoriale ale instituției de credit în faliment, inclusiv a dobânzilor datorate și neplătite acestuia, incluzându-se, dacă este cazul, și partea acestuia din conturi comune și depozitele pentru care este îndreptățit în conformitate cu prevederile de la liniuța a 5-a;

- suma obligațiilor totale ale deponentului - persoană fizică, persoană fizică autorizată, persoană juridică - față de instituția de credit (câmpul "Credit") se determină prin însumarea tuturor obligațiilor acestuia (credite nerambursate, dobânzi, comisioane, alte deduceri) evidențiate la toate unitățile teritoriale ale instituției de credit;

- fiecare titular - persoană fizică, persoană fizică autorizată, persoană juridică - trebuie să figureze în aceste tabele o singură dată. În acest scop totalizarea sumelor din conturi se face după următoarele cerințe:

● dacă titularul are credite primite de la instituția de credit în faliment, după unitatea la care acesta are creditul cel mai mare;

● dacă nu are credite primite, după unitatea la care suma depozitelor titularului este cea mai mare;

● transferurile între unități, necesare pentru totalizarea sumelor pe titular la nivel de instituție de credit, se determină după primirea bazelor de date de la fiecare subunitate și se va ține seama de ele la întocmirea raportărilor către Fond, pentru a se putea verifica concordanța dintre balanțele de verificare pentru fiecare subunitate și situațiile centralizatoare, întocmite potrivit modelului descris în "Recapitulația listelor transmise către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar - pe unități" -, cuprins în anexa nr. 3, și pe total instituție de credit, potrivit anexei nr. 3A, care vor rezultă din baza de date;

- în cazul unui cont comun, unde figurează ca titulari mai mulți deținători, partea fiecărui deținător ce se înscrie în situație este cea prevăzută în documentele din evidența instituției de credit. Dacă în documentele din evidența referitoare la contul comun nu este individualizată partea fiecărei persoane, suma se divizează în părți egale între deponenți, soldul contului comun fiind tratat ca și când ar fi fost plasat de un singur deponent;

- în cazul depozitului pentru care este îndreptățită altă persoană decât titularul contului, în situație se include persoana îndreptățită, cu condiția ca persoana respectivă să fi fost identificată sau să fie identificabilă înainte de data la care a fost luată decizia privind indisponibilizarea depozitelor. În cazul în care există mai mulți beneficiari, se aplică regula contului comun;

- încadrarea persoanelor nerezidente (câmpul "Nerezident" din baza de date) se face în conformitate cu prevederile privind efectuarea operațiunilor valutare, , cu completările ulterioare;

- se iau în calcul atât depozitele în moneda națională - leu, cât și cele în valută convertibilă. Pentru sumele în valută convertibilă se calculează echivalentul lor în lei. Echivalentul în lei se stabilește prin utilizarea cursurilor de schimb valutar pentru valutele respective, cursuri comunicate de Banca Națională a României pentru data indisponibilizării depozitelor;

- se asigură concordanța sumelor înscrise în câmpurile "Depozit" și "Credit" din baza de date cu cele din evidențele instituției de credit.

(4) Listele menționate în anexa nr. 2, întocmite de lichidator, vor fi remise Fondului pe suport electronic, iar în scrisoarea de înaintare către Fond se înscrie sub formă recapitulativă totalul privind numărul deponenților și al sumelor pe fiecare unitate teritorială a instituției de credit și un total general, în formatul descris în anexele nr. 3 și nr. 3A.

(5) În funcție de situația concretă a fiecărei instituții de credit în faliment, cerințele prevăzute mai sus pot suferi modificări.

Disponibil în Regra PRO

Încearcă gratuit toate instrumentele, 30 de zile

Creează-ți cont și deblochează , împreună cu toate funcțiile profesionale pentru cercetare juridică.

  • Versiunile istorice ale actelor
  • Fișa actului și legături legislative
  • Căutare rapidă în fiecare act
  • Workspace juridic într-un singur loc

Ai acces gratuit timp de 30 de zile, ca să vezi cum se potrivește Regra în activitatea ta.