Articolul 13
Art. 13 din REGULAMENT nr. 2 din 31 august 2004 privind stabilirea, declararea şi plata de către instituţiile de credit a contribuţiilor anuale, anuale majorate şi speciale la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar
(1) Fondul verifică modul de calcul al contribuției anuale, anuale majorate și speciale prin confruntarea datelor înscrise în "Declarația privind calculul și plata contribuției anuale, anuale majorate sau speciale la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar pe anul...." cu cele din evidențele contabile ale instituțiilor de credit, precum și plata acestora la termenele stabilite în prezentul regulament. În acest scop, potrivit prevederilor art. 41 din ordonanță, Fondul poate să încheie contracte cu auditori financiari, persoane juridice membre ale Camerei Auditorilor Financiari din România.
(2) În situația în care, în procesul-verbal încheiat ca urmare a controlului efectuat de către reprezentanții Fondului, se înscriu constatări potrivit cărora contribuția efectiv datorată este diferită de cea menționată în "Declarația privind calculul și plata contribuției anuale, anuale majorate sau speciale la Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar pe anul.....", instituția de credit în cauză va transmite Fondului, în termen de 10 zile de la data semnării procesului-verbal, o "Declarație rectificativă", potrivit modelului prezentat în anexa nr. 3, cu înscrierea datelor corecte.
(3) În funcție de datele din "Declarația rectificativă" privind contribuția efectiv datorată urmează a se efectua regularizările necesare în termen de 5 zile lucrătoare.