Articolul 31
Măsuri privind tutela și curatela
Art. 31 din DECRET nr. 261 din 9 iulie 1982 pentru ratificarea unor tratate internaţionale
- Anexa 1
- Capitolul 4 Norme conflictuale
- Secţiunea I Statutul persoanei şi dreptul familiei.
1. În cazul în care urmează să se instituie tutela sau curatela pentru ocrotirea intereselor cetățeanului unui stat contractant al cărui domiciliu, reședința ori bunuri se afla pe teritoriul celuilalt stat contractant, instituția judiciară a acestui stat contractant înștiințează, de îndată, misiunea diplomatică sau oficiul consular al celuilalt stat contractant.
2. În cazuri urgente, instituția judiciară ia măsuri provizorii necesare conform legii statului sau, instiintind neîntîrziat despre aceasta misiunea diplomatică sau oficiul consular, potrivit prevederilor paragrafului 1. Măsurile provizorii rămîn valabile pînă la luarea hotărîrii de către instituția judiciară competența a celuilalt stat contractant. Instituția judiciară care a luat măsurile provizorii a fi instiintata despre aceasta hotărîre.